„Repet, ceea ce s-a intamplat anul trecut la Dinamo ne face sa fim mult mai buni în sezonul acesta”

Ionel Danciulescu, nu este mulțumit de rezultatele opținute în cele două partide amicale disputate de Dinamo.

„Doua infrangeri nu ne pica foarte bine. Știm cu totii că  multa lume spune ca nu contează extraordinar de mult rezultetele din amicale, dar pentru noi, pentru Dinamo, contează lucrul acesta. Dar trebuie sa intelegem si jucătorii, pentru că vin după o perioadă destul de aglomerată cu foarte multe antrenamente, cu o incarcatura foarte mare”.

„Pe Contra în așteptăm să revină alături de noi. Mâine va fi aici si vom face din nou o analiză si vom vedea ce avem de făcut ca Dinamo sa crească, pentru că, repet, ceea ce s-a intamplat anul trecut la Dinamo ne face sa fim mult mai buni în sezonul acesta”.

Directorul sportiv al lui Dinamo, a vorbit și despre situația transferurilor.

„O sa facem de saptămân viitoare, sper să avem jucători noi la echipă. Nu facem transferuri de dragul de a face. Vrem jucători care să fie și sa poata sa se bata cu titularii. E adevărat ca ne trebuie un lot competitiv pentru ceea ce urmează în acest sezon, suntem constienti de lucrul acesta.

Ar fi fost bine ca acești jucători sa vina de la inceput, dar nu e usor sa aduci jucători foarte buni la inceputul perioadei de transferuri. E clar ca se implica si Adi si Cosmin si domnul Negoiță. Tată lumea isi doreste ca Dinamo să creasca față de sezonul trecut”, a declarat Ionel Dănciulescu la Dolce Sport.

Lasă un răspuns