Discutiile dintre Cornel Sfaiter şi Ionut Negoita continua pentru preluarea functiei de presedinte al lui Dinamo

Oficialul celor de la FC Botoşanu nu ia însă în calcul să se despartă de moldoveni înaintea pauzei de iarnă.

„Au fost discuţii, sunt sigur că vor mai fi, dar, deocamdată, am 20 de ani de Botoşani, am suferit şi sufăr lângă această echipă şi îmi doresc ca, până în iarnă, FC Botoşani să ia o opţiune serioasă pentru locurile 1-6. Suntem aproape şi sunt sigur că vom fi la fel de motivaţi pentru îndeplinirea obiectivului pe care îl dorim.

Vom vedea ce va fi. E posibil, dar, la momentul ăsta, aici mi-e gândul şi sunt trup şi suflet pentru Botoşani.

Îmi doresc, şi sunt sigur că au puterea necesară, să fim colegi de clasament în play-off. Asta îmi doresc eu”, a declarat Şfaiţer, la Digi Sport, înaintea meciului cu CFR Cluj, din 16-imile de finală ale Cupei României.

Lasă un răspuns