Dinamo – CFR Cluj, se va disputa duminică, 19 noiembrie, de la ora 20:45, în ”Ștefan cel Mare”. La conferința de presă din această seară, au fost prezenți: Filipe Nascimento, Jeremy Bokila și Vasile Miriuță.
Filipe Nascimento: „Suntem uniţi. Suntem pregătiţi pentru acest meci. N-am apucat să vorbesc cu nimeni de la CFR. Domnul Negoiţă nu a venit la noi. Va fi un meci foarte greu, dar putem învinge CFR. Avem mare nevoie de victorie. Sper să prindem playoff-ul. CFR e o echipă mai liniştită decât noi, iar asta poate să facă diferenţa. Noi jucăm numai pentru victorie”.

Jeremy Bokila: „Nu e un meci special pentru mine, e un meci ca oricare altul. Nu vreau să mă răzbun pe CFR, dar sunt destul de motivat pentru acest joc. Putem câştiga acest meci. Dan Petrescu e un antrenor foarte bun. Ştie ce vrea de la jucătorii lui. Sunt foarte periculoşi pe contraatac.
Atmosfera e bună la echipă, dar sunt probleme din cauza locului pe care îl ocupăm. Ne-a ajutat foarte mult victoria de etapa trecută. Nu contează cum vom juca, trebuie neapărat să câştigăm. Cred că toţi jucătorii sunt motivaţi, pentru că avem nevoie de puncte. Nu e un meci decisiv pentru prezenţa în playoff, dar atunci când joci acasă trebuie să iei măcar un punct”.
Vasile Miriuță: „Eu am discutat cu dânsul (n.r. Ionuţ Negoiţă) şi mi-a spus că bugetul e asigurat până la anul. Noi trebuie să ne facem treaba, să ducem echipa în play-off, nu e uşor, dar nici imposibil. Dimineaţa, când te trezeşti, trebuie să fii bucuros, nimic nu e sigur în viaţă. Nu ştiu mâine ce se întâmplă, dar peste 2-3 săptămâni!?
Nu cred că Dinamo va avea soarta Rapidului. Nu! E un club cu salariile la zi, serios. Meciul cu CFR e un meci care oricare altul. În situaţia în care suntem trebuie să câştigăm, indiferent că e CFR sau altă echipă. Întâlnim o echipă foarte bună, sunt favoriţi, au jucători de valoare, dar jucăm acasă şi avem şanse. Sunt favoriţi, ăsta e adevărul. Mă doare capul când mă gândesc că trebuie să joc contra lor. Dar am mare încredere în băieţii mei.
Dacă duc echipa în play-off, rămân la Dinamo. Dacă nu, conducerea va hotărî dacă rămân la echipă sau nu. Eu trebuie să duc echipa în play-off. Dacă nu o duc, conducerea va hotărî. Eu îmi fac treaba.
E un meci ca oricare altul, sincer. Trebuie să câștigăm indiferent cu cine jucăm, CFR sau altă echipă. Părerea mea e că ei sunt favoriți, și prin prisma locului din clasament, a jucătorilor de valoare pe care i-au transferat, dar jucăm acasă și ne vom juca șansa”.