Jeremy Bokila va întâlni în această seră echipa la care a început sezonul, dar pe care a părăsit-o la scurt timp. Atacantul spune că nu are resentimente dar lasă să se înţeleagă că a decis să plece după ce relaţia sa cu tehnicianul Dan Petrescu a început să se deterioreze.

„Nu este un meci special, este un meci ca toate celelalte. La primul meci am jucat pentru CFR împotriva lui Dinamo, acum voi juca pentru Dinamo împotriva lui CFR. Va fi un meci frumos.
Nu putem vorbi de răzbunare, sunt doar foarte motivat să joc împotriva echipei la care mi-am făcut pregătirea înaintea sezonului. Să-i spunem răzbunare, pe jumătate.
Dan Petrescu este un antrenor bun, ştie ce vrea, ştie cum vrea să joace. Dar ce pot să spun. În presezon am avut o relaţie bună, apoi lucrurile au început să se schimbe, de aceea am decis să plec.
Putem câştiga împotriva CFR-ului. Jucăm acasă şi avem un avantaj. Şi dacă îmi amintesc bine meciul care l-am jucat cu CFR împotriva lui Dinamo, Dinamo a jucat foarte bine. Au avut şansa să câştige acolo şi ştiu că vom avea şi mâine şansa să câştigăm„, a declarat Bokila.