Chiar dacă joacă în Liga a 3-a și tempera de afară nu este prea încurajatoare, entuziasmul în rândul fanilor clujeni este extrem de ridicat. După aproape trei ani, fanii “şepcilor roşii” au parte de un meci mare, la ei pe stadion. Partida Universităţii Cluj din Cupa României cu Dinamo va fi urmărită din tribune de 12.000 de spectatori.

Universitatea Cluj a retrogradat din Liga 1 în 2015, a jucat în Liga secundă un sezon, pentru ca apoi să o ia de la capăt din Liga a 4-a, după ce firma lui Florian Walter a declarat falimentul. Sătui de jocuri cu echipe din comune sau oraşe minuscule pe harta fotbalului, suporterii clujenilor s-au grăbit să-și cumpere bilete, la partida din Cupa României, din această seară, de la ora 20:30.
Meciul cu Dinamo le reaminteşte de jocurile de Liga 1, astfel că se vânduseră 6.000 de tichete, cu o zi înaintea jocului. “Ne aşteptăm la 10.000-12.000 de spectatori”, a spus unul dintre oficialii Universităţii.
Dacă previziunile organizatorilor se adeveresc, se va bifa şi un record care datează din 25 aprilie 2015. Atunci, la un meci cu FCSB, din Liga 1 au fost prezenţi peste 14.000 de spectatori.
La rândul lor, în jur de 500 de „câini” își vor încuraja favoriții.
