După 3-0 cu Sepsi, Dinamo se gândește iar la play-off. Roș-albii sunt acum la doar un singur punct de Astra și Viitorul, iar Vasile Miriuță nu se gândește la plecare și nu concepe să rateze victoria cu FC Voluntari. Miriuță a explicat de ce l-a schimbat pe Oliva cu Dudea, la pauză, vorbind și despre perioada care urmează.
Vasile Miriuță: „A fost un meci greu, așa cum au fost și celelalte. Felicit băieții, care au fost umili. Nu e de ajuns doar talentul, trebuie să și muncești pe un astfel de teren.
Am făcut greșeli individuale, Oliva nu a avut cele mai bune 45 de minute, dar se mai întâmplă. Totuși, s-a schimbat atitudinea, ne-am apropiat. Am vrut să arătăm tuturor că nu merităm să fim în afara play-off-ului, în special acestor suporteri minunați.
Dacă vom câștiga următoarele două meciuri, poate vom fi pe locul 6. Vreau să rămân la Dinamo, nu am venit aici pentru două luni și jumătate”, a declarat Miriuță la finalul partidei.
Tehnicianul lui Dinamo este preocupat deja de meciul cu Voluntari, care va avea loc luni, 11 decembrie, de la ora 20:00, în Ștefan cel Mare.
„Va fi un meci foarte greu cu Voluntari, dar dacă vom avea aceeași atitudine, atunci vom câștiga. Îl strâng în brațe pe Niculescu, e un prieten și îl voi invita la o cafea”, a fost mesajul lui Miriuță pentru tehnicianul ilfovenilor.
