Dinamo se pregateste pentru campania de transferuri

Vasile Miriuţă spune că patronul lui Dinamo este în continuare dispus să facă transferuri care să ajute echipa în partea a doua a sezonului, chiar dacă a anunţat că vrea să vândă clubul.

„Am vorbit cu cei din departamentul de scouting, chiar am urmărit nişte fotbalişti azi, la Săftica, avem nişte jucători în vedere. Urmărim jucători din campionatul intern şi din străinătate.

Atacanţii noştri nu au marcat foarte mult, asta e o problemă. Ocazii au fost la fiecare joc. Sper ca Rivaldinho să spargă gheaţa în meciul de la Timişoara. I-am dat şanse lui Bokila, au fost jocuri când a intrat bine, la fel cum au fost și jocuri în care a intrat mai puţin bine. Sper să înceapă să marcheze”, a declarat Miriuță.

Până la aducerea de jucători, pentru Paul Anton există deja o ofertă de la Anzhi.

„Sunt nişte discuţii pentru Paul Anton, dar nu e nimic concretizat. Conducerile celor două cluburi urmează să vorbească între ele, dar nu e nimic sigur”, a adăugat Miriuță.

Despre dorinţa pe care o are din primăvară: „Îmi doresc să jucăm pe Arena Naţională, până acum acest lucru nu s-a putut. Sper ca acele jocuri din primăvară să le jucăm acolo. Una e să joci cu 10-15.000 de fani, alta e să joci cu 1.000. Îmi doresc să jucăm acolo şi cred că acest lucru se va întâmpla.

Sper ca Nemec să rămână la noi şi să ne ajute în continuare. Eu nu înţeleg ce e pubalgia (n.r. afecţiunea de care suferă slovacul), pe vremea mea nu exista aşa ceva. Sunt nişte boli moderne”, a încheiat Vasile Miriuță.

Lasă un răspuns