Fundașul central Giorgos Katsikas a participat astăzi la conferința de presă, premergătoare partidei de la Timișoara. Acest speră că Dinamo va încheia anul cu o victorie în meciul de luni.
„Sper că vom câştiga, ca să terminăm bine anul. Ar fi minunat dacă vom încheia cu o victorie şi vom ajunge în play-off. Este un meci important. Mai avem cinci şi este foarte important să îl câştigăm pe acesta şi să avem continuitate.
Ne lipsesc patru jucători, poate va fi puţin mai dificil pentru că nu am jucat cu ceilalţi, dar suntem profesionişti şi trebuie să ne descurcăm. Cred că până la urmă va fi foarte bine”, a declarat Katsikas.

Giorgos Katsikas este de părere că arbitrii nu pot fi acuzaţi pentru rezultate. „Este mereu o scuză, arbitrajul. Sunt oameni, poate greşesc uneori, dar nu cred că o avantajează pe Dinamo. La meciul trecut arbitrul a avut unele decizii bune, unele greşite, dar până la urmă este om, aşa că nu poate fi acuzat arbitrul pentru rezultat”.
Fundașul central al echipei din Ștefan cel Mare a marcat trei goluri în 16 partide disputate în acest sezon al Ligii 1.
„Joc fotbal la nivel profesionist de nouă ani, aproape zece. Acesta este cel mai productiv an pentru mine. Mă simt foarte bine de când am venit la Bucureşti, joc destul de bine, iar echipa câştigă puncte”, a încheiat Katsikas.