Oficialii lui Dinamo au decis soarta de pe banca tehnica a lui Miriuta

Deși Dinamo nu ocupă un loc de play-off la finalul anului, finațatorul Ionuț Negoiță este mulțumit de munca lui Miriuță și de jocul echipei și a decis să continue cu Vasile Miriuta și din a doua jumătate a sezonului regulat în care Dinamo încearcă să prindă un loc de playoff.

Miriuță a confirmat că va fi prezent la reunirea lotului.

„Îmi ling rănile, dar sunt optimist și cred că putem ajunge în play-off. Acum ce să facem? Să ne fie frică de Craiova, de Steaua, de Astra? Mergem să luptăm, să învingem. Trebuie să avem încredere în noi.

Am vorbit și cu patronul, am înțeles că totul e în regulă. Pe 5 sau 6 ne vedem la reunire. Era mai bine cu două puncte în plus în meciul cu Timișoara, fiindcă puteam să ne calificăm în play-off și cu 6 puncte în următoarele 4 etape. Suporterii să fie încrezători, să fim optimiști. Cu niște transferuri bune putem să facem treabă. Eu am prezentat o listă, vreau jucători români, acum să vedem ce putem aduce”, a declarat Miriuță.

  • Dinamo este pe locul 7, cu 34 de puncte, la egalitate cu Viitorul, locul 6, și la un punct de FC Botoșani, locul 5.

Lasă un răspuns