Dan Nistor nu mai suporta

Oficialii dinamoviștii încearcă din răsputeri să repare greșeala din vară, când au renunțat mult prea ușor la Dan Nistor. Mijlocașul a ajuns în „Gruia”, după ce Dan Petrescu și Cosmin Contra au convenit un schimb de jucători: Dan Nistor la CFR, iar brazilianul Filipe Nascimento la Dinamo.

Într-un interviu acordat de Nistor în ziarul Actual de Cluj, acesta a rabufni: „N-a vorbit cu mine, dar o să discut eu cu el. «Spune, nene, ai ceva cu mine? Spune-mi, nene, de ce nu joc?» Tăcerea asta… Ce-i asta? N-am 20 de ani. Și vreau să joc, iar dacă nu se poate aici, voi pleca undeva unde voi avea șansa să joc.

Eu am venit la CFR cu cele mai bune intenții, iar acum văd că cei din club mă propun peste tot, ba la Giurgiu, Steaua, Craiova, Dinamo. Cu mine n-a discutat nimeni”, a spus Dan Nistor.

Antrenorul principal al lui Dinamo, Vasile Miriuță critică strategia lui Contra și îl așteaptă pe Nistor în Ștefan cel Mare.

„Dacă eram antrenorul lui Dinamo la acea vreme, nu făceam niciodată acest schimb”, a declarat Vasile Miriuţă în conferința de presă.

  • Dan Nistor (29 de ani) are contract cu Cfr pe un an de zile, clubul având drept de prelungire pentru încă două sezoane. În ultimele 4 meciuri nu a jucat niciun minut la CFR, iar în ultimele 3 partide nu a fost nici măcar în lot.

Lasă un răspuns