Un nou jucator pe lista lui Miriuta

Antrenorul „câinilor”, Vasile Miriuță vrea să își asigure postul de portar, după ce Penedo nu s-a prezentat la reunirea echipei. Panamezul susține că a suferit o toxiinfecţie alimentară şi a promis că aduce scutire medicală, portarul a refuzat oricum prelungirea si a intrat in ultimele 6 luni de contract. Acesta nu a fost crezut şi va fi amendat. Astfel, Dinamo ar rămâne pe postul de portar doar cu Laurențiu Brănescu (23 de ani) și Vlad Muțiu (22 de ani).

Vasile Miriuță pregătește transferul portarului Mihai Mincă (33 de ani), ultima dată la ACS Șirineasa, echipă din Liga a 3-a. Portarul anunță că a avut discuții cu Miriuță și așteaptă oferta din partea dinamoviștilor.

„Da, am avut niște discuții cu domnul Miriuță. Aștept să văd ce se va întâmpla. Aș veni la Dinamo, mai ales că sunt jucător liber, nu mai am nici o legătură cu Șirineasa”, a declarat Mincă.

Mincă a lucrat cu Vasile Miriuţă, actualul antrenor al echipei Dinamo, la CFR Cluj. De altfel, Mincă a îmbrăcat tricoul ardelenilor până în august 2017, când la cârma lui CFR a venit Dan Petrescu. Atunci, Mincă a fost exclus din lot de Petrescu, fără a-i fi oferită vreo explicație, și a ajuns la Șirineasa liber de contract.

„Dacă e să mă duc undeva în iarnă, vreau să joc. Și nu vreau să semnez cu orice echipă, doar de dragul de a mai bifa un club. Mi-aș dori ceva serios și aș vrea să merg în străinătate, în primul rând. Dacă nu, la o echipă de top din România. Am experiență și mi-e dor de meciurile tari”, a mai declarat Mincă.

Alexandru David, președintele clubului, spune însă că această mutare nu se va realiza.

„Sub nicio formă nu-l vom transfera pe Mincă. Avem portari și nu ne interesează să întărim acest post”.

  • 59 de meciuri în toate competițiile a strâns Mincă în tricoul feroviarilor.
  • Mihai Mincă are 33 de ani și a mai jucat la Unirea Alba Iulia, Rapid, Gloria Buzău, FC Braşov şi CFR Cluj.

Lasă un răspuns