Dinamo nu mai știe nimic de portarul Jaime Penedo (36 de ani), oficialii ”câinilor” au fost înștiințați că panamezul a suferit o toxiinfecție alimentară, provocată de fructe de mare, și că se află în spital. Doctorul, care-l are în grijă pe fotbalist, nu a fost de acord cu externarea și cu drumul lung până în România, astfel că a reușit să-l mai țină pe Penedo în spital.
Vasile Miriuţă face glume pe seama absenţei panamezului din cantonamentul lui Dinamo.
„Îl aştept pe Penedo să vină. Trebuia să se prezinte pe 8, n-a venit, a avut intoxicaţie…În Panama se mănâncă multe fructe de mare, nu ca la noi, şniţel şi grătar. Noi cu şniţel şi grătar, aşa facem performanţă, nu cu fructe de mare, cu grătarul intrăm în play-off. Am înţeles că pe 18 va veni direct în cantonament. Şi eu la Baia Mare rezolv învoiri din astea…Glumesc, îl aştept pe Penedo”, a glumit Miriuță.
Tehnicianul lui Dinamo speră ca Laurenţiu Brănescu să profite de oportunitate oferită de absenţa lui Penedo şi-i promite portarului român un loc în primul 11 dacă se va pregăti corespunzător.
„Brănescu e conştient că e şansa lui, să demonstreze că merită să fie în primul 11 şi eu nu îl voi scoate de acolo. Mingea e la el, sper s-o prindă bine”, a mai spus Vasile Miriuţă.