Cum vede Stoican lupta pentru play-off | „Nu aş vrea să fiu acum antrenor la Dinamo”

Fostul jucător și antrenor al lui Dinamo, Flavius Stoican, actual antrenor al formației CSM Politehnica Iași, îşi „stoarce” zilnic elevii în stagiul din Antalya, pune accentul nu doar pe pregătirea fizică, ci şi pe cea tactică şi este convins că echipa sa va arăta foarte bine la ora primului meci oficial din 2018.

Stoican nu crede că Dinamo va avea puterea de a câștiga cele 8 puncte, necesare pentru a își asigură prezența în play-off.

„E greu de spus dacă îşi va reveni. Va avea meciuri dificile. Chiar dacă are mai multe puncte decât noi, patru în plus, nu ştiu dacă are şi şanse mai mari la play-off. Îi vin meciuri cu Craiova, cu Steaua, cu Astra, cu Chiajna, se poate întâmpla orice.

Le va fi greu „câinilor” să prindă play-off-ul. Nu aş vrea să fiu acum antrenor la Dinamo. Îmi place la Iaşi şi oamenii cu care lucrez. Plus jucătorii pe care-i am, iar fanii sunt minunaţi. Nu ar fi o dramă să nu prindem play-off-ul, dar nici nu mă mulţumesc cu puţin. Şi nu mă gândesc să fiu antrenor la o altă echipă, oricare ar fi ea”, a declarat Flavius Stoican.

Cum arată programul lui Dinamo (locul 7, 34 de puncte):

Etapa a 23-a: Dinamo – Craiova
Etapa a 24-a: Chiajna – Dinamo
Etapa a 25-a: Dinamo – FCSB
Etapa a 26-a: Astra – Dinamo

Cum arată programul lui CSM Iași (locul 8, 30 de puncte):

Etapa a 23-a: Voluntari – CSM Iași
Etapa a 24-a: CSM Iași – Botoşani
Etapa a 25-a: Timişoara – CSM Iași
Etapa a 26-a: CSM Iași – Viitorul

Lasă un răspuns