Rivaldinho şi-a reziliat contractul cu Dinamo şi a semnat cu Levski Sofia. Imediat după plecarea din România, brazilianul a oferit un interviu în care vorbeşte despre plecarea de la Dinamo, relaţia cu selecţionerul Cosmin Contra şi îl atacă pe tehnicianul „câiniilor”, Vasile Miriuţă, despre care susţine că nu l-a dorit la echipă pentru că era străin şi nu vorbea română, germană sau franceză.
„Nu a fost dificil să plec. Eu nu îmi doream să mai stau cu ei. Am rămas în Bucureşti ca să mă recuperez la o clinică particulară pentru că Dinamo nu are structura necesară pentru a face asta. Mi-am imaginat că o să se ajungă aici când am refuzat să mă transfer în Turcia. Recunosc că nici eu nu îmi mai doream să mai lucrez cu ei.
În plus, antrenorului nu îi plăceau jucătorii străini și de aceea nu am fost folosit mai des. Nu îi plăcea de mine pentru că eu nu vorbesc română, germană sau franceză, așa cum o fac ceilalţi atacanţi de la Dinamo. Însă am ajuns să joc destule meciuri într-un final, chiar dacă am fost accidentat. Am făcut toate acestea pentru a-mi ajuta echipa.
Eu mereu am avut parte de puţină încredere la Dinamo, în special cu Miriuţă. Eu dădeam gol şi în următorul meci eram ţinut pe banca de rezerve. Asta demonstrează că el nu înţelege nimic din fotbal! Poţi să îmi spui un atacant de la Dinamo care are mai multe goluri decât mine în acest sezon? Nu există niciunul”, a spus Rivaldinho.
- Rivaldinho a venit la Dinamo în februarie 2017.
- 23 de meciuri a jucat Rivaldinho pentru Dinamo în sezonul 2017-2018, în toate competiţiile.
- 4 goluri a înscris Rivaldinho în sezonul 2017-2018.
- 500.000 de euro este cota lui Rivaldinho, conform transfermarkt.de .
