Branescu vrea 9 puncte din urmatoarele trei meciuri | „Suntem Dinamo si nu cred ca putem vorbi altfel, indiferent de adversar”

Portarul titular al „câinilor”, Laurențiu Brănescu a vorbit despre ce îi aşteaptă pe dinamovişti în următoarea perioadă, dar și despre ultimele achiziţii din această perioadă de mercato, iar acesta consideră că Gabi Torje şi Antun Palic vor aduce un plus echipei.

elefant.ro

„Este un joc decisiv pentru intrarea în playoff şi va fi extrem de greu pentru că toţi fotbaliştii care au fost la noi au dorinţa de revanşă şi vor da totul ca să ne încurce. Cel mai mare atu al nostru este că Mistre cunoaşte foarte bine lotul Chiajnei, a fost format în mare parte de el. Sper să profităm de acest aspect.

Trebuie să scoatem 9 puncte. Până la urmă, suntem Dinamo şi nu cred că putem vorbi altfel, indiferent de adversar. Echipa s-a întărit foarte bine, cred că am făcut cel mai importante achiziţii din România în perioada de iarnă şi ca nume, şi ca valoare”, a spus Brănescu într-un interviu.

Goalkeeper-ul dinamoviștilor a vorbit și despre momentul în care a apărut cu un fular de la Dinamo – Lazio: „Fularul cu Lazio l-am primit cadou de la un domn. Îi mulţumesc mult pe această cale. Înseamnă foarte mult pentru mine. Cât despre FCSB, n-am cu, să ţin vreodată cu rivalii. Normal că eşti împotriva Stelei când joci la Dinamo, aşa cum şi ei sunt împotriva noastră. E logic să fie aşa şi cred că e şi frumos. E o rivalitate de când lumea.”

Brănescu îi laudă pe Torje şi Palic: „Vor aduce un mare plus echipei pentru că sunt conştienţi ce înseamnă Dinamo şi nu mai au nevoie de perioadă de acomodare. Se comportă de parca n-ar fi plecat niciodată din „Ştefan cel Mare” şi asta contează foarte mult. Experienţa mare pe care o au va fi un plus foarte mare pentru grupul nostru.”

Lasă un răspuns