Lupescu e sutinut de nume grele ale clubului Dinamo | „Burleanu sa aiba bunul simt si sa nu mai candideze!”

Ionuţ Lupescu şi-a anunţat oficial candidatura la şefia FRF, iar fostul mare jucător, dar și antrenor în „Ștefan cel Mare”, Cornel Dinu a vorbit despre ce înseamnă acest lucru.

elefant.ro

„Procurorul” este de părere că Răzvan Burleanu ar trebui să renunţe la ideea de a mai avea un nou mandat în fruntea FRF şi chiar să nu se mai gândească măcar să candideze.

„Această candidatură a lui Ionuţ Lupescu este o şansă mare pentru fotbalul românesc! Sper ca în ceasul al 14-lea, Burleanu să aibă bunul simţ şi să nu mai candideze. Ar fi o mare obrăznicie să creadă că mai are vreo şansă în faţa lui Lupescu la alegeri.

Cât timp a fost în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Lupescu a avut iniţiative care au fost regăsite şi în cadrul Federaţiilor din alte ţări care se respectă. Din păcate, unele strategii ale lui l-au deranjat pe Mircea Sandu, care a decis să le ţină închise în sertar”, a spus Cornel Dinu.

Fostul mijlocaș ce a pașit în curtea lui Dinamo, la începutul aniilor ’80 este susținut și de un alt nume greu al clubului „alb-roșu”. Mircea Lucescu, cel care l-a lansat pe Lupescu în fotbalul mare, declară că l-a sfătuit să candideze și spune că fostul internațional are toate atuurile pentru a conduce fotbalul românesc spre succes.

„L-am sfătuit să candideze, chiar dacă era preocupat de faptul că ar fi timpul prea scurt pentru campanie. Nu cred că era o temere îndreptăţită. Mai are la dispoziţie peste două luni de zile pentru a discuta cu membrii afiliaţi şi a transmite ideile şi programul cu care doreşte să câştige.

Sunt convins că votanţii vor cântări foarte bine şi vor ţine cont de ceea a însemnat şi ce înseamnă Ionuţ în fotbalul autohton şi în cel internaţional”, a declarat Mircea Lucescu.

Lasă un răspuns