Miriuta, dupa plecarea lui Nedelcearu: „Fiecare jucator e de vanzare”

Tehnicianul lui Dinamo, Vasile Miriuţă a comentat plecarea lui Ionuț Nedelcearu la Ufa, în Rusia, explicând cum va rezolva problema plecarii, fundaşului central.

Vasile Miriuţă spune că la Dinamo, orice jucător este de vânzare şi dă exemplul cluburilor mari din Europa.

„Nedelcearu și-a dorit să plece, chiar dacă are 21 de ani e de atâția ani aici. Am vorbit cu patronul și mi-am dat acordul. Mergem mai departe. Ca variante de înlocuire îi am pe Popescu, Marici, Katsikas și poate Dudea, reprofilat. Eu am mare încredere în ei. Am adus jucători care au demonstrat în aceste două meciuri că-i pot înlocui pe cei care au plecat. Mă bazez pe ei.

Au plecat 5 jucători pe bani, Costache, Anton, Filip, Nascimento și Nedelcearu, și nu m-am plâns. Trebuie să antrenez ce am.

Nedelcearu era omul U21 din echipă. Au rămas Olteanu, Moldoveanu, Dudea și Gheorghe, care acum e la lot. Olteanu a făcut un meci bun la Chiajna și înainte, cu Craiova. Să nu uităm că el a jucat mijlocaș la Voluntari. Nu cred că mai vine nimeni, e greu să integrez acum un fundaș central. Ăștia suntem, cu ăștia mă duc la război. Nu defilez! Pe stânga mai e Nica, chiar dacă e dreapta e o soluție și pentru acest post”, a declarat antrenorul lui Dinamo .

Miriuţă a vorbit şi despre Sergiu Hanca. Jucător care a stat pe bancă în meciul cu Chiajna, urmînd să-l introducă în derby-ul de duminică.

„Sper să prindă minute, pentru că e un jucător de care avem nevoie. A fost decizia mea să nu joace la meciul cu Chiajna, să intre Pesici și Salomao, care au evoluat foarte bine. E concurență acum.

n pregătiri Hanca s-a comportat foarte bine și mă bazez pe el. Nu e dat la o parte. Nu înseamnă că nu va mai juca, dacă n-a evoluat într-un meci. Să intrăm noi în play-off și se vor mai face rotații!”, a declarat Miriuță.

Lasă un răspuns