Ionuţ Nedelcearu a fost transferul absolut neaşteptat care s-a petrecut înaintea marelui derby dintre Dinamo şi FCSB.
Apărătorul de 21 de ani joacă acum în campionatul Rusiei, acolo unde e şi fostul său coleg şi totodată unul dintre ex – căpitanii „câinilor”, Paul Anton, în prezent la Anzhi.
Nedelcearu a marcat în meciul pe care Ufa l-a disputat împotriva celor de la Ventspils. Fostul fundaş al lui Dinamo a reuşit golul egalizator, în minutul 19, cu o execuţie din interiorul careului. Meciul amical s-a terminat la egalitate, 1-1.
UFA ocupă la sfârşitul turului locul 6, dar distanţa faţă de zona fierbinte din subsol e de numai şase puncte, aşa încât pe Nedelcearu şi noii săi coechipieri îi aşteaptă un retur de foc.
- 600.000 de euro a plătit Ufa lui Dinamo pentru transferul lui Nedelcearu.

