Gică Hagi, un nou „derapaj” şi un atac la Ionuț Nedelcearu: „Am văzut jucător convocat care a avut două ieşiri periculoase”.

Gică Hagi a fost dezlănţuit la finalul meciului Viitorul – CSM Poli Iaşi 1-0, câştigat de campioana României cu golul lui Ianis Hagi din minutul 84.

„Regele” i-a luat la rost pe Contra şi secunzii săi când a aflat că echipa sa are doar un singur fotbalist convocat la lot pentru amicalele cu Chile (31 mai) şi Finlanda (5 iunie).

„Am văzut jucător convocat care a avut două ieşiri periculoase, cu băutură. Se îmbată de două ori, dar trebuie să fie la lot. Să mă scuze Nedelcearu, dar asta este realitatea. Ce trebuie să facă Ţîru, să se îmbete şi el? Învăţ lucruri în România care nu au nicio legătură cu performanţa. Cosmine, vii din Spania! Ce faci? Tu nu te pui în mintea lui Ţîru? Mă scuzi, este de la campioana României, nu de la o echipă care nici nu a intrat în play-off. A jucat titular la toate loturile naţionale, de zece ori mai mult decât ăla pe care l-ai luat.

L-au adus pe Moţi, a stat două săptămâni şi nu a jucat un minut. Jucător de 33 de ani. Cu tot respectul, că ştie că-l stimez, dar ce a făcut două săptămâni acolo? A căpătat experienţă? Iar pe Ţîru îl laşi la Constanţa. Şi ne aruncaţi în faţă că întineriţi echipa”, a spus Gică Hagi.

Selecţionerul Cosmin Contra a anunţat lotul preliminar şi Viitorul are un singur fotbalist la lot, pe Alexandru Cicâldău.

Pe 31 mai, de la ora 17:00, pe stadionul din Hartberg (Austria), tricolorii vor întâlni reprezentativa Chile, urmând ca pe 5 iunie, de la ora 20:30, să joace împotriva Finlandei, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti.

Reunirea echipei naţionale va avea loc pe 27 mai, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

Un gând despre &8222;Gică Hagi, un nou „derapaj” şi un atac la Ionuț Nedelcearu: „Am văzut jucător convocat care a avut două ieşiri periculoase”.&8221;

  1. Il respect pe Hagi ,dar sa nu uitae ca si el a fost antrenor si este ,dar nu toti jucatori lui au fata de nationala .sa referit la Moti si Nedelcearu sant mai buni ca ai lui ,sau vrea sa-i vanda mai reprede ,si nu are cum si joaca teatru cum juca Becali .

Lasă un răspuns