AUDIO | „Eroul de la Liberec” nu renunţă la fotbal: „E singura promovare pe care nu o aveam”

Ajuns la 35 de ani, portarul Florin Matache a încheiat în vară conturile cu echipa de eşalon secund Academica Clinceni şi a semnat cu formaţia de judeţ Flacăra Horezu (Superliga Vâlcea), echipă care îşi propune promovarea în Liga a 3-a la finalul acestui sezon.

melimeloparis.ro

Invitat în cadrul emisiunii „Trafic Sport”, emisiune găzduită de către Sport Total FM. „Eroul de la Liberec” a rememorat cele mai frumoase momente din cariera sa, dar a vorbit și despre activitatea sa actuală.

„Mai sunt persoane care își aduc aminte de acel joc și mi-a rămas acel apelativ de „Eroul de la Liberec”, dar întreaga echipă a reușit acea performanță. Am în sânge culorile roș-albe și mi-aș fi dorit să rămân, dar așa au hotărât cei din conducere atunci. De fiecare dată când am intrat în poarta lui Dinamo, am făcut-o bine și am ajutat. Nu pot să mă gândesc altfel. Cu mine în poartă s-a luat și ultimul titlu al lui Dinamo.

(n.r. A promovat cu Flacăra Horezu în Liga a III-a) Este singura promovare pe care nu o aveam (n.r. glumind), din Liga a IV-a, în Liga a III-a.

evomag.ro

Am avut echipă foarte bună, cu jucători cu ștate vechi în Liga a II-a. Eu am fost plătit în funcție de posibilitățile financiare. Este o comunitate frumoasă. Gazonul este de Liga I, au condiții foarte bune. Cu mici cosmetizări se poate juca sigur la Liga a II-a. Această promovare în Liga a III-a este doar un pas din ceea ce vor ei să facă mai departe. Unde este implicare și unde sunt condiții de performanță se poate face treabă, pentru că oameni de fotbal avem.

Este frumos când aperi și este declarat erou, dar ai și momente mai nefericite. Greșelile sunt ținute minte peste ani și ani și se taxează”, mărturisit Florin Matache, în cadrul emisiunii, mai sus menţionate.

Lasă un răspuns