Mircea Rednic a lăsat de înțeles că omul alături de care vrea să investească la Dinamo e Roland Duchatelet, fostul patron la Standard.
Conform Fanatik, Duchatelet ar fi alături de Rednic în proiectul unui nou Dinamo. Milionarul, fost proprietar la Standard și St Truiden, mai deține acum 4 alte cluburi în Europa: Charlton, Jena, Alcorcon și Ujpest.
„Eu mi-aș permite să cumpar Dinamo, chiar și singur. Dar singur e mai greu. Nu pot să spun cine e prietenul belgian alături de care vreau să vin. Vorbim după ce se clarifica situația”, a spus Rednic pentru sursa citata. Apoi, Rednic i-a pronunțat și prenumele: „Prietenul meu Roland m-a întrebat de stadion. Și i-am spus care e situația, e foarte important!”

Afaceristul are 72 de ani și a fost patron la Standard Liege, acolo unde l-a avut tehnician chiar pe Rednic. Duchatelet e contestat puternic în Anglia, de fanii lui Charlton, care îl acuză că e principalul responsabil pentru retrogradarea clubului în liga a 3-a.
- 8 milioane de euro e suma pentru care Ionuţ Negoiţă ar fi dispus să cedeze Dinamo.
