Ultrașii lui Dinamo îl amenință pe Ionuț Negoiță: „Vom urca câteva etaje…”

Fanii lui Dinamo au trecut la amenințări în scandalul cu patronul Ionuț Negoiță, căruia îi cer imperativ să investească în echipă.

Peluza Catalin Hîldan îi transmite finanțatorului lui Dinamo că după primele trei etape vor fi luate măsuri într-un soi de amenințare.

„Negoiţă, trezeşte-te! Bagă bani că vin primele trei etape şi tare mi-e că vom urca câteva etaje…”, au anunţat cei din PCH pe pagina oficială de Facebook.

Relaţia dintre suporteri şi conducere e extrem de rece. Dinamo s-a reunit pentru noul sezon al Ligii 1 sub comanda lui Eugen Neagoe, dar îndepărtarea lui Mircea Rednic a stârnit furtuna: fanii au boicotat prezentarea noului tehnician la baza de la Săftica, au existat proteste la adresa conducătorilor, inclusiv a acţionarului Negoiţă sau a directorului general Bălănescu. Numirea lui Florin Prunea ca manager general nu a liniştit apele, iar fosta glorie a roş-albilor nu mai e pe placul fanilor!

De asemenea, Ionel Dănciulescu, directorul sportiv, a intrat şi el în colimatorul galeriei. În tot acest peisaj, a apărut varianta ca Rednic să cumpere clubul, însă tehnicianul a renunţat, explicând că de fapt el va „culege” doar o mulţime de datorii.

  • Dinamo a transferat în această vară până acum pe Riccardo Piscitelli (portar), Kevin Bru (mijlocaş), Gabriel Moura (fundaş), Slavko Perovic (atacant), Florin Bejan (fundaş), Andrei Sin (mijlocaş), Alexandru Răuţă (mijlocaş), Cătălin Straton (portar) şi Brito (mijlocaş).

Lasă un răspuns