Dusan Uhrin, după calificarea lui Dinamo în ”sferturile” Cupei României: ”Jucăm în condițiile actuale”

Dinamo s-a impus la Suceava, scor 4-0 cu Foresta, și s-a calificat în sferturile de finală ale competiției.

Dusan Uhrin i-a felicitat pe jucători după victoria cu Foresta și a lăudat atmosfera din tribunele stadionului Areni din Suceava. Cehul consideră că meciul de miercuri putea aduce mult mai multe goluri pe tabelă:

”Am un respect imens pentru această echipă. A fost un super-meci. Ar fi trebuit să se termine 7-3. În partea a doua am jucat mult mai bine. Am jucat fotbal pentru fanii din tribune, pentru fanii dinamoviști, pentru toți suporterii”, a spus Uhrin.

Tehnicianul lui Dinamo, a vorbit şi despre situația grea de la club, după ce Ionuţ Negoiţă a anunţat că îşi vinde acțiunile pentru 1 leu: ”Nu a fost dificil să jucăm în condițiile actuale cu probleme la club pentru că noi ne-am gândit doar la meci. Ne-am concentrat 100% pe meci pentru că am vrut să jucăm fotbal. Vom face tot ce putem să jucăm bine și să luăm puncte. E bine, că 1 leu, dar nu e chiar așa, nu sunt om de afaceri, nu pot să comentez. 51% e ok, dar ce faci cu bugetul după?”, a declarat Dusan Uhrin după meciul cu Foresta Suceava.

Lasă un răspuns