Filip Mrzljak, după înfrângerea cu FC Krasnodar: „Nu am putut mai mult”

Dinamo a pierdut ultimul amical disputat în cantonamentul din Spania, scor 1-2, cu locul 2 din Rusia, FC Krasnodar.

Elevii lui Dusan Uhrin nu au bifat nicio victorie în perioada de pregătire după înfrângerea cu Dinamo Dresda (Germania II) 0-1 și remizele cu Bochum (Germania II) 1-1, și Osijek (Croația I). Această „serie neagră” se adaugă celor trei partide consecutive pe care le-am pierdut pe finalul anului 2019.

Jucătorii spun că sunt obosiți și că promit că în campionat lucrurile vor fi diferite.

„Nu am putut mai mult. Am avut ocazii, dacă nu primeam două goluri… Este ok. Am întâlnit o echipă foarte bună și am jucat bine. Dacă am jucat bine cu ei, înseamnă că putem să jucăm la fel de bine și în campionat. Normal că fanii vor victorii și în partidele de pregătire, dar este important să ne pregătim bine. Pe 1 februarie începe campionatul și atunci contează victoriile sau înfrângerile.

Vă simțiți pregătiți pentru campionat?
(Râde) Deocamdată suntem obosiți!”, a declarat Filip Mrzljak.

  • Dinamo pleacă joi în țară, iar duminică are programată ultima partidă de pregătire. Jucătorii lui Dusan Uhrin mai au la dispoziție patru confruntări, din sezonul regulat, în încercarea de a se califica în play-off.

Lasă un răspuns