VIDEO | Isma Lopez, acuze pentru conducerea lui Dinamo: ”Ne-au înșelat în toate modurile posibile!”

După Borja Valle, Cosmin Contra și Javi Reyes, Isma Lopez (30 de ani) au luat decizia să plece de la Dinamo, după ce Pablo Cortacero nu le-au plătit niciun ban în ultimele trei luni.

Izma Lopez, unul dintre jucătorii care au decis să plece de la Dinamo, a făcut dezvăluiri uluitoare despre situaţia de la club. Fundaşul stânga că a avut parte la Dinamo doar de promisiuni. Printre acestea a fost şi aceea că echipa va juca pe un stadion nou.

„Ne-au promis că vom juca pe noul stadion Dinamo, care se va construi curând, și până atunci vom evolua pe Arena Națională, cel mai bun din România. N-a fost așa, am jucat pe vechiul Dinamo. Da, am fost mândri de asta, că acolo au jucat toate stelele care au cucerit trofee pentru club. Dar e o altă promisiune neîndeplinită. Din păcate, n-am avut fanii pe stadion, care ar fi schimbat situația. Au vrut să facă rost de banii pe care conducerea n-a putut să-i asigure sau nu a vrut să-i dea”, a spus Izma Lopez într-un filmuleţ postat pe reţelele de socializare.

Ibericul a dezvăluit şi care erau scuzele investitorilor în momentul în care nu intrau banii.

”Ne-au înșelat în toate modurile posibile. Au zis că ne plătesc marți, dar marți ni s-a zis că la finalul săptămânii, după meci. N-a fost așa, am jucat fără niciun cent. Am fost păcăliți, mințiți, ni s-a zis chiar că secretara a greșit numărul contului. Minciuni toate. Au trecut zilele, banii n-au venit. Deja sunt trei luni, e suficient. Ne-au zis că vor aduce personal calificat, cel mai bun staff lângă noi. Fizioterapeuți, personal de recuperare fizică. E adevărat, unii au venit, dar au plecat așa cum au sosit, că n-au luat bani.

Condițiile au fost precare, fără materiale necesare, fără aparatură. Nu mai puteau lucra la Dinamo și au plecat. Oamenii de aici suferă din cauza acestor promisiuni și a crizei economice. E un moment rău pentru club. Au mințit pe toată lumea. Când am venit, am primit cu toții câte o mașină, conform contractului. Ne-au promis că ni le vor schimba săptămâna următoare. Că vom primi unele mai bune, pentru că vine iarna și șoselele sunt mai proaste aici. Acum trei zile, a nins și încă avem aceleași mașini. A trebuit să facem grupuri și să mergem mai mulți în mașini. Sunt lucruri insignifiante, dar nu mai pot avea încredere în acești oameni.

Am încredere doar în oamenii cu care am împărțit vestiarul, în angajații de aici care au încercat să ne ajute. Sper ca lucrurile să se îmbunătățească aici. Cred că un club ca acesta, cu fani ca aceștia, nu merită asta. Sper ca, prin acest mesaj, oamenii să știe prin ce-am trecut, atât noi cât și familiile noastre. Plec din București cu tristețe, sper că decizia pe care am luat-o azi va ajuta la îmbunătățirea situației. Vă salut pe toți”, a mai spus Izma Lopez.

  • 9 meciuri a jucat Isma Lopez pentru Dinamo
  • 475.000 de euro este cota jucătorului iberic, potrivit Transfermarkt
  • Un cartonaș roșu a primit Isma Lopez în România, în derby-ul cu FCSB (2-3)

Un gând despre &8222;VIDEO | Isma Lopez, acuze pentru conducerea lui Dinamo: ”Ne-au înșelat în toate modurile posibile!”&8221;

Lasă un răspuns