Paul Anton: ”Pablo Cortacero să dea acțiunile! E bătaie de joc”

Dinamo a câștigat deplasarea cu Hermannstadt, scor 2-0 (Fabbrini 29, Nemec 32). „Câinii” încep cu dreptul anul 2021, în ciuda problemelor financiare.

După joc, Paul Anton (29 de ani) a lansat un atac direct la adresa lui Pablo Cortacero, căruia i-a cerut să dea acțiunile pe care le deține la Dinamo.

”Mă bucur că am avut o prestație bună, am înscris repede, ne-am făcut meciul ușor. Am discutat cu fanii, dar situația e grea. Lucrurile sunt confuze, mi-e greu să spun. Nu se poate continua așa, nu pot să-și bată joc de noi la infinit. Dacă nu pot susține clubul, să dea acțiunile altora, care iubesc echipa. Momentan e greu să dau un răspuns dacă rămân. Sunt aici, voi da 100% cât timp voi îmbrăca acest tricou.

Răbarea mea? Limita legii. Și cred că și ceilalți colegi gândesc la fel. Am arătat devotament și iubire, dar totul are o limită. Și limita aia se apropie, e o bătaie de joc. Dacă Pablo Cortacero nu poate să respecte promisiunile, să dea acțiunile, repet”, a zis dinamovistul, imediat după meci.

  • Cu această victorie, Dinamo ajunge la 19 puncte și urcă pe locul 8 în Liga 1. Pozițiile de play-off sunt la doar 2 lungimi distanță. Hermannstadt pierde al treilea meci consecutive și e antepenultima, cu 15 puncte.

Lasă un răspuns