Mario Nicolae, reacționează după criticile aduse: „Jucătorii sunt de partea mea!”

Mario Nicolae a fost criticat inclusiv de voci importante din fotbalul românesc, dar și de o parte a fanilor dinamoviști după ultimele rezultate ale echipei.

Team managerul lui Dinamo, a avut o reacție dură la adresa celor care-l critică pentru mandatul său la echipă și se declară deranjat de acuzele primite în ultima perioadă. Acesta spune că are încă parte de sprijinul echipei.

„Sunt foarte multe minciuni și mizerii. Jucătorilor le este scârbă Cred că mulți se folosesc de mine să distrugă și să facă agitație la echipă. Jucătorii îmi spun că sunt scârbiți de toate atacurile. Din prima zi am avut o reacție extraordinară cu vestiarul. Dinamo n-a mai avut un om de ani de zile care să fie atât de apropiat de vestiar. Jucătorii sunt de partea mea!

Simt presiunea. Eu sunt de vină pentru tot ceea ce se întâmplă negativ la Dinamo, chiar dacă nu am niciun amestec. Inclusiv când vorbim despre transferuri. Mâine sau poimâine o să aud că eu sunt în spatele lui Cortacero. Cred că mulți se folosesc de mine pentru că n-au în cine să dea. În club în cine să dea? În femeia de serviciu? Nu e nimeni. Zic «Pe unde-l prindem, pac, îi dăm la temelie!»

Trebuia să fiu jucător de fotbal sau să fiu sportiv? Astea-s niște complexe ale unora. Niște oameni frustrați! Noi, ca societate, promovăm mizeria. Eu am venit cu sufletul curat ca să ajut Dinamo. Nu pentru bani, nu pentru faimă. Am fost o prezență discretă. Mi-am asumat acest rol la Dinamo pentru că nu era nimeni care să vorbească”, a spus Mario Nicolae.

PROGRAMUL LUI DINAMO PÂNĂ LA FINALUL ACESTUI SEZON DE LIGA 1:

  • Etapa 4 (27/28/29 aprilie), Dinamo – FC Voluntari
  • Etapa 5 (2 mai), Viitorul – Dinamo
  • Etapa 6 (8/9 mai), Poli Iași – Dinamo
  • Etapa 7 (15/16 mai), Dinamo – Hermannstadt
  • Etapa 8 (18/19/20 mai), FC Argeș – Dinamo
  • Etapa 9 (22/23 mai), Dinamo – Chindia Târgoviște

Lasă un răspuns