VIDEO | Patrick Petre, erou la Brăila: ”Suntem în finală!”

Patrick Petre (24 de ani), fiul lui Florentin Petre, a fost până nu demult marea speranță a lui Dinamo. A crescut la juniorii „câinilor” și, la fel ca în cazul lui Ianis Hagi, a purtat pe umeri povara de a fi copilul unui fost jucător important. Moștenirea numelui pe care-l poartă nu i-a adus însă doar privilegii. Aflat mai mereu în atenția presei, Patrick Petre a fost protagonist în câteva escapade care l-au îndepărtat treptat de Dinamo și care i-au deraiat o carieră ce se anunța promițătoare. Acum, mijlocașul evoluează în Liga 3, la Dacia Unirea Brăila, chiar echipa antrenată de tatăl său și este aproape de promovarea în Liga 2.

Dacia a trecut de primul adversar de la baraj, Bucovina Rădăuți. Echipa lui Florentin Petre a pierdut cu 2-0 primul meci, dar a învins cu 4-0 în retur și Patrick Petre a marcat ultimul gol al partidei.

Chiar dacă scorul final a fost 4-0 echipa din Brăila a avut emoții până spre final în privința calificării, pentru că primul gol a fost marcat abia în minutul 59, iar golul de 2-0 a fost înscris cu un sfert de oră înaintea finalului. În ultimele 10 minute echipa pregătită de Florentin Petre a forțat calificarea fără prelungiri și a mai marcat de două ori.

Prima ocazie de gol a meciului a fost în minutul 4. Patrick Petre a scăpat pe contraatac și i-a pasat în dreapta lui Robu. Acesta a intrat în careu și a fost blocat de portarul Butnariu, dar a reușit să trimită la 6 metri pentru Petre, însă șutul acestuia a fost respins de pe linia porții de Antonesei. Mingea a ajuns la Batchabi, la 12 metri, dar acesta a șutat într-un adversar și mingea a ieșit în corner. În minutul 10 Stănescu a scăpat spre poarta oaspeților și i-a pasat lui Petre, care a șutat slab de la 16 metri, dar Butnariu a reținut. În minutul 26 Petre a pătruns în careul oaspeților, a intrat în unghi și a șutat de la 8 metri, pe colțul scurt, iar Butnariu a respins în corner. În minutul 31 era să se producă surpriza. Moroianu și Andrei nu s-au înțeles și Robert Ciobanu a reușit să ciupească mingea și să trimită spre poartă. Ciobanu a urmărit, dar de la un metri, lateral, a șutat în plasa laterală și Brăila a scăpat fără gol primit. Trei minute mai târziu, același jucător al oaspeților a șutat de la marginea careului, dar portarul Andrei a reținut. În minutul 37 Petre i-a pasat în colțul careului lui Stănescu, care a intrat în careu și a șutat spre poartă, dar mingea a fost deviată și a trecut puțin pe lângă poartă.

La pauză s-a intrat la scorul de 0-0 și soarta calificării urma să se decidă după pauză. În minutul 48 Bucovina Rădăuți a avut o lovitură liberă de la circa 27 de metri. Antonesei a executat direct pe poartă, dar Andrei a reținut mingea care se îndrepta spre vinclu. Un minut mai tâziu Străjeriu a șutat de la 8 metri, dar portarul Andrei a respins în lateral. Stoian a ajuns primul dar nu a reușit să trimită spre poartă. În minutul 51 Patrick Petre a bătut o lovitură liberă de la 22 de metri, dar a trimis mult peste poartă. Peste alte două minute Petre a șutat de la circa 2 de metri, poziție centrală, dar Butnariu a reținut. În minutul 59 în urma unei aruncări de la margine, din partea stângă, mingea a ajuns la Raphael Stănescu care a șutat de la 20 de metri, pe colțul lung, 1-0. În minutul 65 Petre a pătruns în careu pe partea stângă, dar a fost blocat la 6 metri de Vișinar care a trimis în corner. Lovitura de colț a fost executată de Petre, pe scurt, mingea a ajuns la Stînescu care din colțul careu lui mic a șutat la colțul lung, mingea a lovit bara și a revenit în brațele portarului Butnariu. În minutul 73 Ioniță i-a pasat în dreapta lui Cocîrlă, acesta a intrat în careu și a șutat de la 8 metri, dar mingea a lovit bara și a ieșit în aut. În minutul 75 Patrick Petre a executat o lovitură de la colț, de pe partea dreaptă, a centrat în careu la linia de 6 metri, iar Vali Robu s-a înălțat și a trimis cu capul  din 4 metri, făcând inutil plonjonul în disperare de cauză al lui Butnariu, 2-0. Brăila a egalat astfel rezultatul din partida tur. În minutul 78 Florescu a șutat puternic de la 40 de metri, Andrei a respins în față, iar Moroianu a degajat în aut, îndepărtând pericolul. În minutul 82 Eduard Ciobanu îl faultează în lateral dreapta pe Robu și primește al doilea cartonaș galben și este eliminat. Petre a executat lovitura liberă și a trimis în careu, iar după o învălmășeală mingea a ajuns la Moroianu care a trimis spre poartă, dar Butnariu a reușit să scoată în lateral. La doar câteva secunde mingea a ajuns la Stănescu care a șutat de la marginea careului, lateral stânga, pe colțul lung, dar Butnariu a reușit din nou să respingă în corner. Petre a executat lovitura de la colț, mingea a ajuns la Apostolache, care din 8 metri a șutat peste transversală. În minutul 84 Stănescu a trimis o pasă în stânga pentru Apostolache, acesta a intrat în careu și a șutat la colțul lung, 3-0 și la acest scor Dacia Unirea era calificată. În minutul 87 Patrick Petre a primit o pasă în adâncime, a pătruns în careu, l-a driblat pe Butnariu și a trimis în poarta goală, 4-0! În minutul 89 Ioan Străjeriu a primit și el al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Echipa din Rădăuți a terminat meciul cu doi jucători mai puțin pe teren, dar și cu 4 goluri primite.

Reușita fostului jucător al lui Dinamo, a declanșat ”fiesta” în rândul colegilor și suporterilor. Inclusiv comentatorul meciului de pe pagina Daciei Unirea a reacționat.

”4-0! Suntem în finală, suntem în finală! Patrick Petre, mi-au dat lacrimile! Patrick Petre, băiatul lui Florentin Petre, golgheterul nostru! Patrick Petre! Bravo Patrick!”, a exclamat comentatorul.

  • În etapa a II-a a barajului de promovare în Liga a 2-a, Dacia Unirea Brăila va juca în dublă manșă cu Oțelul Galați, primul meci pe 22 mai, la Galați, iar returul pe 29 mai, la Însurăței.

Lasă un răspuns