Alexandru Răuţă a renunţat la memoriu şi va continua la Dinamo

Problemele de la Dinamo par că nu se mai termină, însă fanii-acționari din DDB încearcă din răsputeri să rezolve din ele, fapt care se întâmplă deja de peste un an de zile. Acum, aceștia l-au convins pe unul dintre oamenii de bază ai echipei să rămână și să-și retragă memoriul.

Alexandru Răuţă (29 de ani) a renunţat la memoriu şi va continua la Dinamo.

„Alex a înţeles că Dinamo trece printr-o perioadă foarte grea şi a acceptat să renunţe la memoriul depus. Înainte de orice, a înţeles că situaţia dificilă în care se află clubul nu are legătură cu cei care conduc acum Dinamo, ci cu persoane care au avut misiunea să ne îngroape cu totul.

Clubul este condus acum pe alte principii. E adevărat că nu avem foarte mulţi bani şi că singura sursă de susţinere sunt suporterii, prin biletele cumpărate, prin cotizaţii şi comenzi de tricouri inscripţionate”, a fost mesajul postat de Peluza Cătălin Hîldan.

  • 50 de meciuri a jucat Răuţă în campionat pentru Dinamo în două sezone.

Lasă un răspuns