O teamă în plus pentru Iuliu Mureșan: ”CCA nici nu discută cu echipele!”

Elevii lui Flavius Stoican au capitulat pe terenul lui FC Argeș, scor 2-1, în etapa 22 din sezonul regulat al Ligii 1, în primul meci al anului în capionatul național.

În minutul 58, la scorul de 1-0, Cosmin Matei a marcat un gol spectaculos, însă ”centralul” Bîrsan i-a anulat reușit pentru un presupus fault în atac. Decarul lui Dinamo s-a pus în genunchi în fața lui Marcel Bîrsan, în încercarea de a-l îndupleca, dar fără succes.

Reluările au arătat că nu a fost nici vorbă de fault în atac, iar golul a fost anulat incorect.

Decizia a cântărit mult în evoluția ulterioară a partidei. Dinamo a pierdut cu scorul de 1-2, dar alta ar fi putut fi desfășurarea meciului dacă, la 0-0, golul lui Matei ar fi fost validat.

Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, se teme că arbitrii vor avea un cuvânt greu de spus în partea secundă de campionat, iar echipa noastră va avea foarte mult de pierdut din cauza greșelilor acestora.Iuliu Mureșan este de părere că arbitrii au devenit intangibili, deoarece Comisia Centrală a Arbitrilor este mult prea permisivă cu aceștia și mult prea strictă cu echipele, atunci când fac solicitări pentru delegări sau cer sancțiuni.

”Patriche e un jucător care e important prin experiența sa din teren. La penalty a fost și ghinion, că dacă era un jucător mai înalt, nu-l lovea. Am o temere foarte mare cu arbitrajul. Ați văzut și dumneavoastră că am avut un gol valabil. Mai ales că Bârsan a eliminat doi jucători de-ai lui Dinamo la ultimul meci cu CFR. Era un precedent.

Nu poți refuza arbitrii. Era în trecut chestia asta. CCA nici nu discută cu echipele. Nu înțeleg de ce se însistă. Am văzut și la Craiova aseară (n.r. – luni seară): greșești împotriva unei echipe și te deleagă tot acolo. O presiune pusă degeaba”, a declarat Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

În etapa din această săptămână, Dinamo va întâlni pe FCSB, duminică, 30 ianuarie, de la ora 20, pe stadionul din Ștefan cel Mare.

Cât costă biletele la Dinamo – FCSB
  • Peluză – 25 LEI
  • Tribuna 2 – 35 LEI
  • Tribuna 1 – 45 LEI
  • VIP – 60 LEI
  • Lojă – 200 LEI

La partida vor putea intra oamenii vaccinați, trecuți prin boală în ultimele 6 luni sau care prezintă un test PCR negativ. În momentul actual, vor putea asista spectatori în limita a 30% din capacitatea stadionului, conform ultimelor modificări ale protocolului medical.

Lasă un răspuns