Gabi Torje, convins că Dinamo nu va retrograda

Dinamo a fost învinsă, duminică seara, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0) de FCSB, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii 1, în care ”câinii” au jucat în inferioritate numerică din minutul 35.

Gabi Torje crede că totul s-a rupt după eliminarea lui Alexandru Răuță și susține că diferența de pe tabela de marcaj nu trebuia să fie atât de mare.

Fotbalistul este deja cu gândul la meciurile din play-out și este optimist și susține că roș-albii nu vor retrograda în Liga 2, la finalul acestui sezon.

”Am pregătit meciul foarte bine din punctul meu de vedere. E greu când primești gol din primul minut. Și în 11 contra 11 am avut câteva oportunități, nu știu dacă a fost așa mare diferență între noi și FCSB. Jocul s-a rupt cu acel cartonaș roșu.

Din 2008 până în 2011, când nu am pierdut cu ei, niciodată nu mi-a fost adresată întrebarea asta (n.r. despre cele 9 goluri primite)… nu mai răspund chiar dacă sunt întrebări puțin răutăcioase. 6-0 sau 3-0, e tot o înfrângere. Ni le asumăm, mergem mai departe și sunt convins că nu vom retrograda.

Istoria se face și cu lucruri pozitive și cu lucruri negative. Acum a fost un lucru negativ. Cum am întors la Liberec, așa am intrat acum în istorie cu cele 9 goluri primite. Dorința este la fiecare meci, ne dorim foarte mult să câștigăm, să obținem puncte. Nu cred că au fost doar din vina noastră, au fost și alte greșeli. Nu mai contează, mergem mai departe și ne gândim la ce avem de făcut săptămâna viitoare”, a declarat Gabi Torje după meciul cu FCSB.

Mijlocașului de 32 de ani i s-a amintit și de declarația oferită după meciul tur, când a spus că Dinamo nu va mai suferi o astfel de înfrângere umilitoare.

”Eu nu am zis, în momentul acela, că nu vom mai pierde niciodată, ci că nu va mai arăta ca la acel meci. Să fim ca la box, în corzi, 12 reprize. A fost apoi meciul de la Craiova, dar după Dinamo nu a mai arătat rău. Nu mai dăm vina pe ghinion, că suntem profesioniști.

Orice derby pierdut este de tristă amintire, cum orice derby câștigat aduce o mare bucurie. Să se construiască stadionul nou, să treacă pandemia și să se joace derby-urile cu stadioane pline. Așa ne place nouă.

Eu sper cât mai curând (n.r. să își revină Dinamo), să adunăm puncte și sunt convins că în play-out vom fi una dintre cele mai puternice echipe”, a mai spus Torje.

Flavius Stoican, mesaj pentru dinamoviști după eșecul cu FCSB

Flavius Stoican, tehnicianul lui Dinamo, se declară resemnat după o nouă înfrângere contra celor de la FCSB. Antrenorul nu dă vina pe Răuță, eliminat în prima repriză, dar spune că acesta trebuie să învețe din greșeli.

”Am început meciul în atac, după un corner al nostru, gol pentru FCSB, după o execuție spectaculoasă a lui Tavi Popescu. Am avut două situații, cu Ehmann și Torje, dar nu am marcat. După a fost roșul lui Răuță și s-a cam rupt meciul.

Am discutat să nu fim prea entuziaști și să nu facem faulturi inutile. Ne costă, trebuie să învățăm din lucrurile astea, trebuie să înțeleagă Răuță că nu e doar vina lui. Pierdem ca o echipă. Au o echipă bună cei de la FCSB, noi trebuie să nu cedăm, pentru că suntem un grup nou.

FCSB a fost mai bună astăzi. Important este ca ei să nu-și piardă încrederea. Cu Rodriguez, cu Ivanov, o să fim o echipă bună. Am înțeles că nu este atât de grav la Ivanov, are doar un hematom. Cred că la Botoșani va putea juca. Mâine s-ar putea să ne vină un nou jucător, un vârf de atac, din câte am înțeles”, a spus Flavius Stoican.

Lasă un răspuns