Video I Constantin Nica, debut de coșmar în Serie C

Constantin Nica a fost primul transfer al lui Dinamo de la ridicarea interdicţiei de transferuri. Însă, ghinioanele l-au urmărit şi de această dată şi fotbalistul “câinilor” nu a prins decât un meci din septembrie, evoluând 66 de minute în confruntarea pierdută în Cupă cu FC Argeş, scor 1-2.

Fotbalistul s-a despărțit de echipa noastră și a semnat imediat cu Pistoiese, în prezent pe ultimul loc într-una dintre grupele din Serie C, eșalonul al treilea al Italiei.

Nica a debutat ieri pentru echipa din Italia, dar primul său meci a fost un dezastru.

Pistoiese a pierdut cu 1-6 în deplasarea de la Grossetto, iar românul, folosit ca fundaș central într-un sistem 3-4-3, a primit nota 4, cea mai mică dintre toți jucătorii, în La Nazione și a fost schimbat după primele 45 de minute.

”Încă o pagină neagră, foarte neagră pentru Pistoiese”, a scris La Nazione.

Video I Rezumat Grosseto-Pistoiese 6:1

Fundaşul de bandă s-a transferat în 2013 la Atalanta Bergamo pentru 1,6 milioane de euro. De atunci, Constantin Nica a suferit mai multe accidentări grave care l-au obligat să rămână perioade lungi pe bară. Din 2013 a evoluat doar în 59 de meciuri oficiale.

Constantin Nica a fost crescut la Dinamo. A fost promovat la prima echipă în 2012 şi a impresionat în sezonul de debut. Un an mai târziu a fost transferat în Serie A de Atalanta Bergamo, însă nu a rezistat la echipa italiană.

A mai fost legitimat de Dinamo în anul 2017 timp de un sezon, împrumut de la Atalanta, iar anul trecut s-a întors la “câini” în speranţa că îşi va relansa cariera. însă, Nica este într-unul dintre cele mai dificile momente ale carierei.

Lasă un răspuns