”Câinii” se mută de la Săftica. ”Dinamo e un bun național și trebuie să ținem la el!”

Săptămâna trecută, administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan (68 de ani), a anunțat că echipa noastră va schimba baza de pregătire de la Săftica cu una din comuna Adunații-Copăceni, județul Giurgiu. Într-un proiect ce va fi cel mai probabil gata într-un an sau doi, ”câinii” vor beneficia de o suprafață de 9 hectare, unde vor construi totul de la zero.

24 de km despart Capitala de Adunații Copăceni, cu un km mai mult față de ruta București-Săftica. Rusu Daniel Cezar, primarul comunei giurgiuvene, l-a confirmat pe oficialul clubului de fotbal Dinamo București.

”Suntem în tratative de mai mult timp. Ei au 9 hectare rezervate acolo pentru a construi o bază sportivă. Am înțeles că baza de la Săftica nu poate să mai fie extinsă. Eu, ca și primar, simpatizez clubul Dinamo, dar, dacă s-ar fi aflat în aceeași situație Rapid sau Steaua, aș fi procedat la fel.

În campionat, eu țin cu Dinamo. Dinamo este un bun național și trebuie să ținem la el, să-l păstrăm, nu este echipa nu știu cui. Știm cu toții câți simpatizanți are Dinamo, nu putem să-l pierdem. Își va reveni, veți vedea.

Încerc și eu să ajut cum pot. Sper ca echipa să rămână în viață. Eu le-am rezervat deja 9 hectare. Nimeni nu va plăti aceste hectare, ci va fi făcut un parteneriat.

E un teren intravilan în acest moment. Din ce-am văzut într-o simulare de proiect, arată foarte bine, cu parcare și toate cele. Ferească Dumnezeu de vreo nenorocire, în rest, lucrurile sunt stabilite.

Mai durează, însă, până vor începe construcția. Momentan nu e gata nici proiectarea. Dinamo va suporta costurile. Eu îi ajut cu terenul. Încă nu e dat, dar în proporție de 90% e făcută treaba”, a spus primarul, Rusu Daniel Cezar, pentru playsport.ro.

Dinamo lasă Săftica și planifică construirea unei noi baze sportive

Iuliu Mureșan, a dezvăluit săptămâna trecută, că Dinamo ar putea avea o nouă bază sportivă. Administratorul special al lui Dinamo, a mai dezvăluit că noua bază sportivă va găzdui și Academia de Copii și Juniori.

”Da, există, avem un proiect și trebuie să găsim susținerea necesară. Am găsit un teren în Adunații Copăceni pe care putem face acest lucru. E destul de mare. Ajunge pentru o bază. Peste 9 hectare. Săftica nu ajunge, nu este loc de două terenuri la Săftica. E un sintetic pe care nu poți juca partide oficiale.

Proiectul e amplu și ar fi o bază foarte frumoasă. Nici măcar în Săftica nu găsești un asemenea teren. Mai e mult, dar intenția există, s-au făcut demersuri. Dacă nu voi mai fi eu, cei ce sunt la club se vor ocupa.

La Săftica nu este loc. În față sunt clădiri, e un teren sintetic, mai e un teren mare, dar care nu formează două terenuri de fotbal. Este și un litigiu cu Negoiță. Prima parte a terenului este a unei rude de-ale domnului Negoiță. Cealaltă parte este a lui Dinamo. Este o bază bună și la Săftica. S-a făcut o renovare în vară și sunt condiții mai civilizate.

La Adunații Copăceni, proiectul va fi și pentru copii și juniori. Se găsesc soluții. Nu pot să fac o estimare, dar va costa niște milioane de euro.

Sunt discuții cu persoane foarte serioase, care pot face acest lucru și cred că Dinamo va ieși din insolvență mai repede. Trebuie plătită masa credală și să ne asigurăm că cel care vine poate să țină clubul în condiții civilizate și în viitor”, a declarat Iuliu Mureșan.

Dinamo vrea să construiască noua bază sportivă modernă la Adunații Copăceni, pe un teren de peste nouă hectare.

CITESTE SI:

Când se adună câinii! Mesajul important transmis de DDB

Video I Vlad Morar, după golul „a la Denis Șerban” marcat în meciul cu Chindia

Mihai Eșanu, dorește continuitate după victoria cu Târgoviște: ”M-am săturat să fiu supărat după meci”

2 gânduri despre &8222;”Câinii” se mută de la Săftica. ”Dinamo e un bun național și trebuie să ținem la el!”&8221;

Lasă un răspuns