Stadion nou în Ștefan cel Mare! Dinamo se pregătește să facă marele anunț

Dinamo speră să-şi vadă, până la urmă, visul împlinit şi să aibă un stadion nou, la cele mai înalte standarde.

Stadionul din Ștefan cel Mare, construit în octombrie 1951, nu mai corespunde deloc normelor de performanță. Cu toate acestea, nu s-a găsit nicio soluție pentru ca arena să fie renovată. Până de curând!

Dinamo se pregătește să facă marele anunț, pe 14 mai, de ziua clubului: stadionul va fi preluat de Compania Națională de Investiții (CNI) și va fi readus la viață.

Dacă lucrurile vor decurge conform planurilor, construcția stadionului din Ștefan cel Mare va începe în vara anului viitor. Asta înseamnă că vechiul stadion va trebui demolat până la finalul anului. Așadar, clubul de fotbal din Liga 1 va trebui să-și dispute partidele în altă parte.

”La momentul acesta să faci o estimare… e cam greu (n.r. – pentru buget)! Să spunem că anul acesta facem partea de birocrație, noi începem licitația, Dinamo se apucă de demolare. Și dacă semnezi contractul, cei care câștigă au undeva la 2-3 luni o perioadă în care realizează proiectul tehnic. Lucrările vor începe undeva la începutul anului viitor.

Atunci va începe construirea. Demolarea, din punctul meu de vedere, probabil va începe undeva spre sfârșitul acestui an, după ce vom aproba construcția noului stadion”, a punctat Adrian Cefalan, directorul Companiei Naționale de Investiții.

Dacă lucrările vor începe la începutul anului 2023, CNI estimează că, în doi ani, Dinamo va beneficia de noul stadion. Termenul poate fi prelungit în funcție de mai mulți factori.

”Având experiența celorlalte stadioane, undeva la 24 de luni, cam doi ani. Trebuie să ținem cont și de zonă. Steaua s-a construit într-un an și nouă luni, dar acolo a fost accesul mai ușor, loc foarte mare, pe când aici vor fi anumite constrângeri.

La Steaua am putut lucra și în weekend, și seara, în condițiile în care nu aveai vecini. Acolo, între case, o să fie mai dificil. De asta și la Rapid a durat mai mult, fiecare stadion are particularitățile lui. Dar, repet, se va face!”, a declarat directorul CNI.

Cum arată programul lui Dinamo în play-out

Etapa 5: CS Mioveni – DINAMO (Vineri, 15 aprilie, ora 20:30)
Etapa 6: Gaz Metan Mediaș – DINAMO (Vineri, 22 aprilie, ora 20:00)
Etapa 7: DINAMO – Academica Clinceni
Etapa 8: FC Botoșani – DINAMO
Etapa 9: DINAMO – UTA Arad

Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct, în timp ce ocupantele locurilor 7/8 joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

CITESTE SI:

OFICIAL | Cupa României are un nou format. Prima modificare în al treilea mandat al lui Răzvan Burleanu la FRF

Ioan Ovidiu Sabău a analizat situația de la Dinamo. Ce trebuie schimbat în Ștefan cel Mare

Verdictul lui Ion Crăciunescu după greșelile de arbitraj de la Dinamo – FCU Craiova

2 gânduri despre &8222;Stadion nou în Ștefan cel Mare! Dinamo se pregătește să facă marele anunț&8221;

Lasă un răspuns