Alexandru Răuță: ”La greu se văd caracterele”

Dinamo a pierdut meciul cu Universitatea Cluj din manșa tur a barajului pentru promovare/menținere în Liga 1, 0-2.

Alexandru Răuță, unul dintre cei mai vechi jucători ai lui Dinamo, a reacționat la finalul jocului cu ardelenii și anunță mobilizare, la meciul retur.

Mijlocașul lui Dinamo spune că doar greșelile au făcut diferența în meciul pierdut cu U Cluj, iar la retur speră că lucrurile vor sta cu totul altfel.

”Este un moment foarte greu. Nu ne așteptam azi să pierdem. Se pare că fotbalul uneori e nedrept. Am avut și noi ocazii, au avut și ei, dar pe jocul nostru bun în a doua repriză nu au mai ieșit din jumătate. Eu nu dezarmez, 2-0 e cel mai periculos scor. La retur trebuie neapărat să întoarcem scorul.

Nu cred că a fost treaba de motivare. Suntem jucători care avem ștate vechi in Liga 1. Avem suporterii cu noi. Cred că micile greșeli au făcut diferența azi. Eu am încredere, știu ce colegi am. Eu cred că vom întoarce scorul. Am vorbit în vestiar. La greu se văd caracterele. A fost un an greu. Ne mai rămân 90 de minute să dăm totul. Presiunea este la Dinamo și la meciurile amicale.

Nu se poate să iei golurile acestea, la acest nivel. Sperăm ca acasă să vină cât mai mulți suporteri să ne încurajeze. Dacă ne este teamă, nici nu mai intrăm pe teren. Jucăm, mai sunt 90 de minute, eu am mare încredre. Dacă vom da repede gol, vor sta altfel lucrurile”, a declarat Alexandru Răuță, la finalul meciului cu U Cluj

Returul dintre Dinamo București și Universitatea Cluj se va disputa pe data de 29 mai.

Cosmin Matei nu și-a pierdut speranța: ”Fiecare trebuie să dea tot”

La finalul meciului, Cosmin Matei a recunoscut că este un moment extrem de greu pentru echipă, dar că jucătorii trebuie să se monteze pentru a avea șanse la retur, să rămână în prima ligă și Dinamo să nu se ”distrugă”.

”Din păcate, am pierdut, a fost cel mai important meci al sezonului pentru noi, dar urmează finala, unde trebuim să reglăm puțin și să încercăm să întoarcem acest rezultat. Nu se pune problema de miza meciului sau de motivare. Am luat acel gol, din păcate, și a fost un meci în deplasare… Ne pare rău că am pierdut.

O să ne pregătim bine în această săptămână, vom face tot ce depinde de noi pentru a rămâne în prima ligă.

Prima mea ocazie nu a vrut să intre, era senzațional să revenim cu un gol de la vestiare, nu a fost să fie. Trebuie să ne motivăm pentru meciul următor, să arătăm că suntem caractere puternice și să nu distrugem această echipă.

Ăsta este adevărul, suntem pe un drum negru și trebuie să ne revenim. Trebuie să fim conștienți de gravitatea situației, fiecare trebuie să dea tot ce are mai bun pentru a întoarce rezultatul”, a spus Cosmin Matei.

Deși recunoaște că este o situație greu de gestionat, Cosmin Matei a transmis că Dinamo încă are șanse să rămână în Liga 1. De asemenea, mijlocașul a făcut un apel către fani, cărora le-a cerut să rămână alături de echipă.

”Am și încasat un gol când aveam superioritate numerică. Trebuie să avem speranță, să credem. Mai este un meci, orice se poate întâmpla. Jucăm acasă și cum au reușit ei să câștige aici, așa vom încerca să facem și noi la București.

Îi înțeleg pe suporteri, știu că le este greu, dar în aceste momente și nouă ne este greu.La următorul meci avem nevoie de ei mai mult decât oricând, să ne împingă de la spate și să ne ajute să câștigăm. Încercăm să ieșim din această situație”, a declarat Cosmin Matei.

CITESTE SI:

PCH, mesaj după ce ”câinii” au pierdut la Cluj

Ionel Dănciulescu, concluzii după prestația lui Dinamo pe Cluj Arena: ”Numai nouă ni se putea întâmpla”. Cum a reacționat Marius Niculae

Dusan Uhrin, dezamăgit după eșecul cu U Cluj: ”Trebuie să încercăm să revenim”

3 gânduri despre &8222;Alexandru Răuță: ”La greu se văd caracterele”&8221;

Lasă un răspuns