Video I Robert Glință, al 5-lea în lume! Mesaj impresionant după Campionatele Mondiale: ”Ireală susținerea din partea tuturor românilor”

Robert Glință, 25 de ani, a terminat pe locul 5 finala probei de 50 de metri spate de la Campionatele Mondiale de natație!

În Duna Arena din Budapesta, într-o atmosferă superbă, Glință n-a prins, din păcate, podiumul. I-au lipsit 6 sutimi.

Pe culoarul al 7-lea, românul s-a clasat inițial pe locul 5, la egalitate cu grecul Christou – 24,57 secunde. Însă Justin Ress, cel care câștigase cursa, a fost descalificat inițial de arbitri în urma analizei video, astfel că Robert a urcat un loc.

La mai bine de 2 ore după finalul cursei, oficialii Federației Internaționale au revăzut cursa și i-au redat aurul lui Ress!

După ce a ratat podiumul, Robert Glință a ținut să scoată în evidență performanța reușită de către David Popovici.

”Îmbogățindu-mi experiența pe cea mai mare scenă, cu încă două finale ale Campionatului Mondial pe numele meu, la Budapesta.

Mai departe, privim tot către premiul cel mare cu mai multă energie și motivație în dotare pentru a ne îndeplini ambițiile.

Ireală susținerea din partea tuturor românilor de acasă față de mine și regele David Popovici la acest campionat!

Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați urmărit, celor care ați venit să ne priviți și celor care v-ați gândit la noi în aceste zile, voi sunteți adevărații eroi care ați făcut valuri (desigur împreună cu David care a făcut la valuri de aproape și-a înecat concurența. Way to go giant!).

Mult succes în continuare săritorilor noștri români care urmează să intre în competiție Constantin Popovici și Angelica Muscalu”, a scris Robert Glință, pe Instagram.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român

”Robert Glință, al 5-lea în lume! Bravoo, Robert! Înotătorul român a încheiat cursa de 50 m spate a Mondialelor de la Budapesta pe locul 5, cu timpul de 24.57, la egalitate cu grecul Apostolos Christou. […]

Glință, elevul lui Luka Gabrilo, și-a încheiat evoluțiile la această ediție a Campionatelor Mondiale. Felicitări, Robert! Vin Europenele de la Roma! Succes, suntem mândri de tine!”

Federația Română de Natație și Pentatlon Modern

”Robert Glință, locul 5 în proba de 50 m spate la Campionatul Mondial de la Budapesta România și-a încheiat în această seară prezența în probele de natație de la Campionatul Mondial de înot pentru seniori în bazin de 50 m, ediția Budapesta 2022, cu un nou rezultat foarte bun.

Robert Glință s-a clasat pe locul 5 în finala probei de 50 m spate. Calificat în ultimul act cu timpul de 24.54 secunde – a șasea performanță din semifinale – Robert a înotat în finală cu timpul de 24.57, și s-a clasat la final pe locul al patrulea, la egalitate cu grecul Apostolos Christou. În vârstă de 25 de ani, Robert Glință – primul campion european de seniori al României în bazin de 50 m, aur la 100 m spate, la Budapesta 2021 – își încheie astfel evoluția la Mondialele din acest an cu un loc patru în proba de 50 m spate și un loc opt în proba de 100 m spate.

FELICITĂRI, ROBERT! FELICITĂRI LUKA GABRILO ȘI CIPRIAN GLINȚĂ! Toată România este mândră de tine!”

CITESTE SI:

FRF a hotărât ce se întâmplă cu Edi Iordănescu și staff-ul, după rezultatele slabe ale naționalei

Ricardo Grigore: ”Nu mai sunt concentrat la club”

Video I Adio, baraj pentru Cupa Mondială!

4 gânduri despre &8222;Video I Robert Glință, al 5-lea în lume! Mesaj impresionant după Campionatele Mondiale: ”Ireală susținerea din partea tuturor românilor”&8221;

Lasă un răspuns