Cum s-a ajuns la varianta Clinceni pentru meciul cu Oțelul

Dinamo joacă în premieră în Liga 2 și a debutat cu victorie în primul meci, 1-0 pe terenul Progresului Spartac, unicul gol al partidei fiind înscris de Antonio Burdușanu (17 ani), în minutul 27.

În următoarea rundă, Dinamo o va întâlni pe Oțelul Galați pe teren propriu. Cum stadionul din Ștefan cel Mare nu mai îndeplinește cerințele, oficialii clubului nevoiți să aleagă stadionul din Clinceni. Asta după ce, au dorit să de dispute această partidă pe Arcul de Triumf. Doar că s-au lovit de un refuz, deoarece administratorii stadionului invocă înlocuirea suprafeței de joc.

A fost o decizie surprinzătoare la prima vedere alegerea arenei din Clinceni, însă administratorul special al clubului, Vlad Iacob, a explicat de ce s-a ajuns la această decizie.

Administratorul special Vlad Iacob a precizat pentru site-ul oficial dinamo1948.ro cum s-a ajuns la decizia de a stabili acces general, 10 lei, pentru toți suporterii dinamoviști.

”Ne-am dorit, la fel ca toți suporterii echipei noastre, să jucăm primul meci pe teren propriu pe Arena Arcul de Triumf, însă administratorii noului stadion au decis înlocuirea gazonului în această perioadă.

Am analizat toate posibilitățile prezentului, respectiv variantele Dinamo, Voluntari, Chiajna, Clinceni, inclusiv stadionul de la Giurgiu. În Ștefan cel Mare sunt probleme de omologare, Voluntariul și Chiajna derulează lucrări de schimbare a suprafeței de joc, am luat în calcul și distanțele de deplasare la Clinceni și la Giurgiu. Sunt convins că am luat o decizie corectă să jucăm la Clinceni, atât pentru echipă, cât și pentru fani și le mulțumim autorităților locale pentru sprijin.

Am stabilit 10 lei, intrare generală pentru acest meci, ținând cont și de costurile de deplasare la Clinceni, preponderent cu autoturisme personale. La Clinceni am început sezonul cu o victorie împotriva celor de la Progresul Spartac și sper să ne bucurăm alături de suporteri de încă un succes!”, a declarat Vlad Iacob.

Elevii lui Ovidiu Burcă, vor disputa duelul cu moldovenii din Galați, marți, 16 august la ora 18:00.

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Oțelul

Biletele pentru următorul meci, s-au pus în vânzare! ”Câinii” vor juca pe teren propriu cu Oțelul Galați, iar biletele au fost puse deja în vânzare online, pe bilete.ro.

Partida Dinamo București – Oțelul Galați, din etapa a 2-a, se va disputa marți, 16 august, la ora 18:00, pe Arena Clinceni.

PREȚURILE BILETELOR:

PELUZA CĂTĂLIN HÎLDAN: 10 lei;
TRIBUNA 1: 10 lei;
TRIBUNA 2: 10 lei;
PELUZA SUD: 10 lei.

Noile abonamentele pentru acest sezon s-au pus în vânzare! Surpriză pregătită fanilor dinamoviști

Clubul nostru a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul competițional 2022-2023, valabile la toate meciurile organizate pe teren propriu în Liga 2 și în Cupa României.

Abonamente emise de Dinamo 1948 pentru noul sezon au fost puse în vânzare de astăzi prin Bilete.ro, partener oficial de ticketing al clubului nostru, prețurile fiind între 200 lei (peluze) și 700 lei (tribuna VIP). Din noul sezon, suporterii dinamoviști își pot achiziționa și abonamente virtuale la meciurile echipei noastre, 99 lei pe an, intitulate Familia Dinamo.

În parteneriat cu Nemo Express, Dinamo 1948 le oferă suporterilor posibilitatea de a primi în toate localităţile din România abonamentele comandate prin bilete.ro.

CITESTE SI:

Handbal I S-au pus în vânzare abonamentele pentru Liga Campionilor 2022-2023

Steliano Filip e ”al nimănui”! Planul jucătorului nu a funcționat

Răzvan Zăvăleanu exclude falimentul lui Dinamo: ”Ne dorim binele lui Dinamo”

3 gânduri despre &8222;Cum s-a ajuns la varianta Clinceni pentru meciul cu Oțelul&8221;

Lasă un răspuns