Video I Ovidiu Burcă a concluzionat situația fotbalului românesc

Dinamo se pregătește de meciul cu Minaur Baia Mare din campionat, o partidă contând pentru etapa a 9-a.

Echipa antrenată de Ovidiu Burcă va juca în deplasare cu Baia Mare, duminică, 9 octombrie, la ora 11:00, pe stadionul “Viorel Mateianu”.

Înaintea partidei, prietenii noștri de la Radio Dinamo 1948, au purtat un dialog cu tehnicianul echipei noastre, Ovidiu Burcă (42 de ani), chiar în baza de pregătire a ”câinilor” de la Săftica.

La Dinamo, misiunea de redresare din mentalitatea și filozofia învechită în cea modernă a pornit cu venirea la cârma planului sportiv a lui Vlad Iacob. Respectând modelul Barcelona la care a aderat, președintele vine însoțit de un antrenor care să fie în perfectă complementare, omogenitate și mentalitate ca stil de joc și caracter al echipei, cu Iacob. Bazele au fost deja puse prin simplă prezență a lui Burcă în complement cu președintele.

Ambii oameni lucrând spre același stil de fotbal, aceeași viziune asupra echipei: un joc în timp și spațiu, cu mingea jos, la firul ierbii cât se poate de mult, un stil foarte solicitant din punct de vedere psihic, care te obligă să gândeșți, îndepărtându-ne astfel de clasica, învechită filozofie de minge lungă, pe vârf, sau retragere compactă în apărare, așteptând greșeala adversarului. Dinamo propune anul acesta un joc cu linia de fund cât mai sus posibil, un pressing cu poftă de a recupera posesia mingii, și atacuri poziționale bazate pe gestionarea și exploatarea spațiilor în contextele prezentate de adversari în ziua meciului.

”E o problemă, fiindcă fotbalul s-a schimbat foarte mult. Fotbalul modern înseamnă timp și spațiu. Cruyff a fost un vizionar și așa cum spuneai și tu, acolo copiii învață de mici cum să înțeleagă de ce, când și cum.

În fotbalul modern, toți jucătorii joacă în funcție de niște repere, care sunt în primul rând mingea, coechipierii, adversarii și marcajele fixe. Fotbalul este un joc de strategie. Am antrenat și copii și juniori în România, toată lumea se mișcă în funcție de minge și doar atât. Nu în funcție de alte repere. Noi trebuie să creem superiorități numerice, să sărim linii de joc și să eliminăm din joc adversarii, mai apoi să finalizăm.

E un proces lung și greoi să înveți aceste lucruri. Cel mai greu este când găseșți un jucător în perioada junioratului sau abia ieșit din juniorat și încerci să îl scapi de o deprindere greșită.

Ai nevoie de mult timp, iar apoi este reversul medaliei cu cei mai în vârstă: cei ajunși la o anumită vârstă nu mai pot scăpa de aceste deprinderi. Lupta mea este de a încerca să îi fac pe acești copii să înțeleagă de ce, când și cum, în funcție de reperele pe care ți le-am spus. Nu e ușor ceea ce mi-am propus, de asta uneori timpul e în defavoarea mea. Ca antrenor care preia o echipă din mers, nu ai foarte multe la dispoziție.

Lumea judecă de la sâmbătă la sâmbătă. Noi avem această problemă de informare, toți jucătorii români au ca singură preocupare mingea. Pe când anticiparea, spațiile de joc, sunt niște lucruri cu care sunt prea puțin familiarizați. Eu acum trebuie să găsesc soluția cea mai bună, încât să am și rezultate, dar să schimb și gândirea asta legată de jocul de fotbal. Eu cred cu tărie în lucrurile astea și în jocul acesta modern.

Îmi doresc să învățăm un alt fotbal. Un fotbal în care îți adaptezi elementul tehnic unui anume context. Noi învățăm elementul tehnic, dar nu și contextul în România. Multă lume spune că au dispărut jucătorii de creație, de dribling. Fotbalul s-a schimbat și lumea nu înțelege că nu mai ai atât timp pentru reacție, să te întorci cu mingea. E un altfel de fotbal”, a declarat Burcă pentru RD 1948.

Fiind întrebat cât de mult ajută aici și filiera spaniolă, pentru că Gorka și Dani Iglesias vin dintr-o cultură fotbalistică apropiată de ce înveți tu pe copii? Ei se uită la Gorka și Dani cumva în sus, ca la niște modele, ei sunt referință pentru ce înseamnă fotbalul, cel puțin pentru Dinamo, Burcă a afirmat:

”Îmi place că vedeți lucruri de finețe. Ceea ce încercăm noi acum este să le dăm jucătorilor șansa să descopere ei lucruri. Degeaba îți spun ție,spre exemplu, niște instrucțiuni sau sugestii, până nu înțelegi singur prin experiență nu ai cum să progresezi. Noi le dăm liniștea că pot să greșească, dar mai întâi este important să aibă reacția corectă după greșeală și să învețe din ea.

Noi încercăm să impunem niște reguli, dar în același timp să le lăsăm libertatea să se descopere singuri. Prezența spaniolilor nu este întâmplătoare, am căutat niște jucători care au în ADN informarea în teren, jucatul în spațiul liber, deschiderea jocului. Au venit cu foarte mare plus de mentalitate. N-aș vrea să să jignesc pe nimeni, însă m-a șocat lipsa de mentalitate când am venit aici prima dată. Altă dată, lucrurile erau la cote maxime. Acum nu mai este așa. Poate putem pune noi primele semințe în terenul de aici și de aici să plece o reconstrucție”, le-a mai spus Burcă, prietenilor noștri de la Radio Dinamo 1948.

CITESTE SI:

Detalii despre biletele de la meciul cu Baia Mare

Ultrașii se unesc după descinderea organizată de polițiști în casele rivalilor. Mesajul transmis de PCH

Vlad Iacob, întâlnire cu Alin Petrache în vederea arenei ”Arcul de Triumf”

3 gânduri despre &8222;Video I Ovidiu Burcă a concluzionat situația fotbalului românesc&8221;

Lasă un răspuns