Cornel Dinu a rememorat clipele trăite pe teren, alături de Pele: „Nu te înjura pe parcursul meciului, dar…”

Fostul internaţional brazilian Pele, unul dintre cei mai mari fotbalişti ai tuturor timpurilor, a încetat din viaţă, joi, la vârsta de 82 de ani.

Omul considerat cel mai mare fotbalist al tututor timpurilor s-a stins în urmă cu puțin timp. La 82 de ani, Edson Arantes do Nasciemento lasă în urma lui o moștenire greu de egalat.

Moartea lui Pele deschide în amintirile românilor povestea Mondialului 1970 când generația Guadalajara s-a duelat cu Brazilia fantasticului atacant. Însă în pântecele istoriei „mari” se află mereu povești uluitoare, fascinante și care merită scoase la lumină pentru a înțelege mai bine istoria cea ”mare”.

Unul dintre puţinii români care a avut onoarea de a juca împotriva acestuia este Cornel Dinu, la Mondialul din Mexic 1970.

România a fost învinsă de Brazilia, scor 2-3, Pele marcând două dintre goluri şi nu de puţine ori avându-l ca adversar direct pe ”Mister”. La finalul acelui turneu, ”O Rei” îşi trecea în cont al treilea şi ultimul trofeu mondial.

Cornel Dinu şi-a amintit cum a fost întâlnirea faţă în faţă cu Pele, pe care îl descrie că era ca ”o mângâiere a naturii”.

”El era arţăgos. Nu te înjura pe parcursul meciului, dar când îl supărai mai scăpa un <<nenorocitule>>. Eu am avut o întâmplare trăită pe viu cu el.

Era şi foarte arţăgos în teren, inteligent, ne-am cunoscut şi pe viu pe Copacabana. Am avut un moment cu el în care atacau, făceau pressing şi m-a călcat de la spate.

După cinci, şase minute mă întorceam cu mingea spre fanion şi mi-a venit în cap ideea să dau cu călcâiul să merg mai departe, să trec de el, n-am scăpat de <<nenorocitule>>. Trăia jocul, un ambasador al jocului şi al Braziliei indiscutabil.

Era genial, am trăit pe viu când m-am întâlnit cu el. Trecuse de marcajul lui Liţă Dumitru în repriza a doua şi el era cu spatele la poartă şi eram convins la capacitatea mea, la vârsta mea, potenţa mea, că nu va avea nicio şansă. Eram convins că-i pot face o alunecare şi să-l curăţ la glezne.

Citea genial jucătorul şi cu spatele la el. Mingea a trecut pe lângă mine, a sărit, m-am dus sanie şi el s-a dus spre poarta noastră. O mângâiere a naturii”, l-a caracterizat ”Procurorul” pe Pele, la Orange Sport.

România – Brazilia 2-3, CM Mexic 1970:

ROMÂNIA: Adamache – L. Sătmăreanu, N. Lupescu, C. Dinu, M. Mocanu – Liţă Dumitru – Dembrovschi, R. Nunweiller, S. Neagu, M. Lucescu – Dumitrache

Brazilia: Felix Mielli – Carlos Alberto, Hércules Brito Ruas, José de Anchieta Fontana, Wilson da Silva Piazza – Everaldo Marques da Silva, Clodoaldo Tavares Santana, Paulo César Caju Lima – Jairzinho, Tostao, Pele

Au marcat: Dumitrache ’34, Dembrovschi ’84 / Pele ’19, ’67, Jairzinho ’22

Pele, puștiul care a luat fotbalul mare pe sus

Până la explozia lui Maradona din anii ’80 și ’90, Pele era considerat de absolut toată lumea cel mai bun fotbalist din toate timpurile. Argentinianul a intrat apoi și el într-o luptă pe care FIFA a considerat-o egală la încheierea mileniului trecut, iar în ultimul deceniu Messi și Ronaldo sunt incluși și ei pe listă. Indiferent de preferințe, legenda lui Pele rămâne unică și pentru eternitate.

Edson Arantes do Nascimento s-a născut pe 23 octombrie 1940, în orășul Tres Coracoes, din districtul Minas Gerais. Tatăl său, Dondinho, era fotbalist la Fluminense, însă într-o epocă în care și profesioniștii erau săraci. Puștiul a fost poreclit de familie Dico, însă numele său ”de scenă” avea să îi fie pus mai târziu. Idolul lui Edson era un portar de la Vasco da Gama, Bile, însă puștiul nu îi putea pronunța corect numele, așa că prietenii săi l-au botezat după forma greșită, Pele.

A început cu fotbalul în sală și, povestea el mult mai târziu, l-a ajutat enorm, pentru că indoor se juca mai rapid decât pe un teren cu gazon, iar adversarii erau mult mai apropiați pe suprafața de joc. La 15 ani a ajuns în curtea lui Santos și nu i-a luat prea mult să îi convingă pe toți că este un viitor mare fotbalist. A primit imediat un contract, iar în toamnă a debutat strălucitor într-un meci câștigat de echipa sa cu 7-1, marcând un gol. Abia peste o lună și jumătate urma să împlinească 16 ani.

La 10 luni după ce semnase primul contract de profesionist, Pele a devenit golgheterul campionatului Braziliei și a fost convocat la echipa națională. A debutat cu gol pe Maracana pentru selecao, devenind și rămânând până astăzi cel mai tânar marcator la prima reprezentativă, dar echipa sa a pierdut în fața rivalei Argentina. La Cupa Mondială din 1958, din Suedia, întreaga lume a aflat cine este Pele. Avea doar 17 ani, dar a dus Brazilia spre trofeu, cu cinci goluri marcate în trei meciuri jucate.

Imediat, marile cluburi din Europa s-au îmbulzit la sediul clubului Santos. Juventus, Real Madrid și Manchester United au făcut oferte substanțiale, însă cel mai aproape să-l cumpere pe Pele a fost Inter. Angelo Moratti a avut contractul semnat cu gruparea braziliană, dar fanii lui Santos au ieșit în stradă, cu zecile de mii, și au amenințat cu revolta. Șefii clubului s-au temut și l-au rugat pe Moratti să rupă înțelegerea, ceea ce s-a și întâmplat.

Pele a devenit chiar în acel an cel mai bun marcator al Braziliei. A punctat de 57 de ori, record care nu a fost depășit până astăzi. Au urmat sezoane excepționale, cu trofee și goluri pe bandă rulantă din partea noului superstar al fotbalului mondial. Evident, și ofertele din Europa au continuat, așa că brazilienii au luat o decizie unică în sportul internațional: Pele a fost declarat de către președintele de atunci al țării, Janio Quadros, drept ”tezaur național”.

Legenda spune că a devenit cel mai bine plătit sportiv al planetei, tocmai pentru a-l păstra în Brazilia. Iar Pele s-a revanșat cu vârf și îndesat. Șase titluri naționale în vitrina lui Santos (Campeonato Brasiliero), plus alte 10 locale (Paulista).

Starul a confirmat și pe plan continental și apoi mondial cu echipa sa de club: Santos a devenit prima echipă din Brazilia care a câștigat Copa Libertadores și, apoi, și prima care a cucerit Cupa Intercontinentală. Ultimul trofeul a venit după o victorie fabuloasă în fața Benficăi, scor 5-2, chiar la Lisabona, într-unul dintre cele mai frumoase meciuri oferite de Pele omenirii. A marcat un hat-trick și elogiile venite la final au dăinuit peste ani.

CITESTE SI:

Handbal I Octavian Bizău va începe anul la o nouă echipă

Gabi Torje, jucător liber de contract la final de 2022

Rugby I Un rugbyst sud-african de la Dinamo se angajează la Jandarmerie: ”România este o țară minunată”

3 gânduri despre &8222;Cornel Dinu a rememorat clipele trăite pe teren, alături de Pele: „Nu te înjura pe parcursul meciului, dar…”&8221;

Lasă un răspuns