Video I Nicolae Badea: ”Cine ți-a dat ceva gratuit, îți poate lua în orice moment”

Este cunoscut deja faptul că Nicolae Badea deține, prin ACS FC Dinamo, (n.r. echipă care evoluează în prezent în Liga 4), o parte din drepturile patrimoniale ale clubului istoric Dinamo București, înființat în 1948, în urma legii în care echipele de fotbal au fost obligate să nu aparțină de cluburile sportive, finanțate din bani publici.

De asemenea, se știe foarte bine că el a acceptat ca SC Dinamo 1948, echipa din Liga 2, să se folosească de aceste drepturi, care cuprind sigla cu cei doi câini roșii, denumirea de Dinamo și palmaresul, în ultimii ani.

Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști ”Dinamo 7/9”, de la Playsport, fost președinte al Consiliului de Administrație din Ștefan cel Mare și în prezent, încă, acționar minoritar în cadrul acestei societăți, a explicat ce se va întâmpla cu patrimoniul echipei noastre, în cazul în care aceasta va intra în cele din urmă în faliment.

În această eventualitate, patrimoniul de care se folosește în prezent SC Dinamo 1948 ar reveni la proprietarul lor de drept, care este el. Badea a ținut să menționeze că acest lucru s-ar putea întâmpla chiar și acum și că nu ar fi nevoie neapărat de faliment pentru declanșarea acestei proceduri.

”Dinamo 1948 SA folosește cu titlu gratuit aceste valori patrimoniale. Nu se va întâmpla nimic, ele rămân la cel căruia îi aparțin (n.r. adică la ACS FC Dinamo). ACS FC Dinamo putea și până acum să retragă dreptul de utilizare, chiar și în cazul retrogradării. Cine ți-a dat ceva gratuit, îți poate lua în orice moment.

Evident că nu am nici cel mai mic interes (n.r. ca echipa să falimenteze), nu am avut nici un interes ca Dinamo să retrogradeze. Nu am cum să am interese sau satisfacții din retrogradare sau din falimentare. Eu știu că suporterii sunt alimentați în toate felurile. Am acceptat să intru pentru că am considerat că ai avut întotdeauna o atitudine curajoasă, un jurnalist onest, nu ai cenzurat pe nimeni (n.r. către realizatorul Cătălin Mureșanu), a spus Nicolae Badea.

Nicolae Badea a vorbit deschis despre momentul în care a decis să se ”retragă” de la Dinamo

Probabil unul dintre cei mai contestați oameni de la Dinamo, Nicolae Badea a vorbit după o perioadă foarte lungă de timp.

Acesta a dezvăluit care a fost momentul de declic în care a decis să nu se mai implice absolut deloc la echipa noastă, acolo unde încă deține un procent de circa 7% din acțiuni.

Fostul președinte al Consiliului de Administrație al lui Dinamo afirmă că ruptura s-a produs în momentul în care Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar, și Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului de la acea vreme, au decis să îl demită pe Mircea Rednic și să îl numească în locul lui pe Flavius Stoican.

Nicolae Badea a explicat că a fost înștiințat în legătură cu această decizie la scurt timp după ce avusese o întâlnire cu Mircea Rednic, în cadrul căreia cei doi au făcut unele planuri pe partea sportivă. Astfel, acționarul minoritar al SC Dinamo 1948 a fost luat prin surprindere de anunțul făcut în acel moment de cei doi parteneri ai săi și așa a ajuns la concluzia că nu ar mai fi nevoie de “serviciile” sale în cadrul clubului. De asemenea, Nicolae Badea a dezvăluit și că a renunțat în acest an la statutul de membru DDB Elite.

”Eu când am plecat de la Dinamo, în 2013, am plecat cu toate cheile. Nu e nicio cheie la mine. Eu de un an și ceva nu mai sunt la curent cu ce se întâmplă. Nu a fost decizia mea, dar nici nu puteam să accept un anumit tip de activitate. Am preferat să rămân un dinamovist, dar un dinamovist care se informează exclusiv din mass-media și de la alți dinamoviști.

Eu am salutat și am susținut inițiativa PCH de a genera programul DDB. Apreciez că a fost prima inițiativă structurată de creștere organică a unei asociații de tip socios. Au fost momente până în decembrie 2021 când am încercat să fiu alături de problemele clubului, să mă implic, nu să stau în afara lor. Ca să sumarizez, după meciul cu Farul, am primit un telefon de la administratorul judiciar în care mi-a solicitat să am o întâlnire cu domnul Rednic, care a avut loc a doua zi la mine la birou. Atunci, domnul Mirea Rednic a venit cu o listă cu jucătorii pe care îi dorea să rămână.

Conform înțelegerii de luni seară, i-am sunat (n.r. pe Zăvăleanu și Mureșan) să le spun care a fost discuția cu Mircea Rednic. Discuția a fost, de la Cluj, din Dealul Feleacului, mi s-a transmis că nu este cazul, că dumnealor au stabilit deja rezilierea contracului lui Mircea Rednic și angajarea lui Flavius Stoican. I-am transmis domnului Zavaleanu că nu vreau să fiu parte la luarea deciziilor și nici la implementarea lor.

(n.r. dacă a ieșit tot atunci și din programul DDB) Nu, am renunțat începând cu acest an, nu am mai plătit cotizația. Am avut card elite. Nu acel moment, ci în momentul în care am constatat că nu mai e necesar să fiu, nu mai pot ajuta sau nu se mai dorește implicarea mea. Atunci a fost momentul în care am renunțat. Am renunțat din toate punctele de vedere, sigur că da”, a spus Nicolae Badea.

Nicolae Badea a spus tot despre ”episodul dineul”

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului, după ce a pierdut barajul de menținere/promovare în Liga 1, 1-3 la general cu U Cluj.

Dineul organizat astăzi de Nicolae Badea împreună cu fotbaliștii lui Dinamo, fără a-i anunța pe conducători, atrage acuzații serioase și în ziua de astăzi.

Concret, fostului președinte al Consiliului de Administrație al clubului i s-a reproșat de o parte a fanilor lui Dinamo că ar fi ”tras sforile” prin organizarea ”cinei cea de taină”, unde au participat jucătorii clubului de la acel moment, dar și întregul staff tehnic, în frunte cu antrenorul Dusan Uhrin Jr.

În seara zilei de 29 mai 2022, după 0-2 la Cluj, Dinamo nu a reușit să întoarcă rezultatul în manșa secundă, în fața unui stadion plin, și a terminat la egalitate 1-1, iar sentința a fost retrogradarea.

Acum, Nicolae Badea a dezvăluit în ce context s-a desfășurat acel dineu.

Acesta a explicat că, înaintea meciului tur cu U Cluj, Dusan Uhrin a vrut să își dea demisia, pentru că el și membrii staff-ului său erau neplătiți de două luni. Atunci, șeful de la ComputerLand a intervenit pentru a rezolva această problemă. De asemenea, el a dezvăluit că Dusan Uhrin Jr. a fost cel care a venit cu ideea organizării acelei mese, pentru a detensiona atmosfera din interiorul lotului.

”Am avut o singură implicare anul trecut. Cu ocazia meciului de baraj cu Universitatea Cluj, când, la solicitarea lui Florin Răducioiu (n.r. Team-manager la Dinamo în acel moment), am acceptat o întâlnire cu Dusan Uhrin, care a avut să îmi transmită că se retrage, va abandona poziția de antrenor al lui Dinamo, pentru că nu a fost plătit de două luni, nici el, nici staff-ul tehnic. Înaintea turului.

Era vorba de o sumă între 15.000 și 20.000 de euro. Am solicitat să mi se transmită cifrele din contabilitatea clubului și m-am oferit să fac un contract de publicitate pentru meciul retur. Am semnat un contract în valoare de 20.000 de euro. Uhrin nu a venit să solicite doar pentru el, a fost vorba de întregul staff tehnic. Au primit niște sume nesemnificative (anterior).

În acea întâlnire, Uhrin a solicitat și acest lucru (n.r. despre acel dineu), unde să fie numai jucătorii și staff-ul tehnic. Niște activități de team-building, să le zicem așa, de consolidare a unității lotului”, a spus Nicolae Badea la emisiunea ”Dinamo 7/9”.

Cea mai titrată echipă din România, după Steaua, cu 18 titluri de campioană și 13 Cupe ale României, Dinamo va evolua în sezonul 2022/2023 în eșalonul secund. În plus, ”câinii” au în palmares și o Cupă a Ligii și două Supercupe.

În Europa, cea mai mare performanță a clubului este semifinala din Cupa Campionilor din sezonul 1983/1984, urmată de o altă semifinală, în Cupa Cupelor, șase ani mai târziu.

De-a lungul timpului, la Dinamo au evoluat unii dintre cei mai mari fotbaliști ai României, printre care Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, Dudu Georgescu, Dorin Mateuț, Ioan Andone sau Adrian Mutu.

Nicolae Badea s-a dat de GOL, referitor la reconstrucția noului stadion Dinamo

Nicolae Badea a mai fost acuzat de o parte a fanilor lui Dinamo că ar fi blocat în mod intenționat, prin AFC Dinamo, construcția noului stadion ”Arena Dinamo”.

În cele din urmă, proiectul noului stadion Dinamo nu mai poate fi blocat și spre bucuria suflării dinamoviste, lucrurile au intrat pe un drum fără întoarcere!

Nicolae Badea, deține echipa aflată în prezent în Liga 4, și acuză Ministerul de Interne pentru neînceperea construcției noului stadion Dinamo.

În primul rând, el a explicat că nu avea niciun interes în a face astfel de demersuri. De asemenea, omul de afaceri și-a prezentat poziția față de acest subiect.

Fiul lui ”Teleagă”, Ion Dincă, fostul secretar al Comitetului Central Comunist, arată cu degetul către conducerea din urmă cu câțiva ani a Ministerului de Interne, cel care deține, prin CS Dinamo, amplasamentul arenei.

Badea afirmă că s-a pierdut foarte mult timp în zadar cu ideea de a construi un nou stadion pe locul actualului velodrom. Și, ca să își justifice practic această decizie, responsabilii din Minister ar fi încercat să dea vina pe AFC Dinamo pentru stagnarea proiectului.

”Din punct de vedere legal, FC Dinamo (n.r. AFC Dinamo, societatea care deține echipa din Liga 4) s-a asociat cu Ministerul de Interne prin Clubul Sportiv Dinamo ca urmare a unor Hotărâri de Guvern. O Hotărâre dată de fostul premier Mugur Isărescu și o hotărâre de clarificare dată de Guvernul Adrian Năstase. Aceste Hotărâri de Guvern au fost puse în practică. Ele au produs efecte. Ca urmare, o încetare a contractului de asociere nu îndeplinea condițiile legale. Există aici opinia Ministerului de Justiție privind acest aspect.

Practic, FC Dinamo nu s-a opus construirii noului stadion pe amplasamentul actualului stadion. După cum știți, au fost destul de multe comunicări publice ale conducerii Ministerului, nu ale lui CS Dinamo, respectiv ale doamnei ministru de la acea vreme, în care au invocat faptul că FC Dinamo se opune construirii noului stadion.

Vreau să va spun încă o dată un lucru pe care l-am mai spus. A existat un acord scris, exprimat de către FC Dinamo, atât în atenția conducerii Ministerului, cât și a Companiei Naționale de Investiții, în care angajamentul a fost ferm, legat de acordul de construcție a stadionului, legat de neinițierea niciunui demers juridic prin care locația să fie transferată fără riscuri juridice către Compania Națională de Investiții, pentru a începe noul stadion.

Faptul că la nivelul Ministerului s-a ieșit timp de doi ani de zile, s-a rogodit, iertați termenul, cu fostul velodrom, după care s-a revenit pe actualul amplasament al stadionului, este o bâlbă administrativă a conducerii Ministerului de atunci. Sigur, care s-a suprapus și cu niște escamotări de realitate, să le numim deocamdată numai așa. Și cu o inducere continuă în mass-media că FC Dinamo se opune.

La vremea aceea, am comunicat la rândul nostru de nu știu câte ori faptul că nu FC Dinamo se opune. Nu are niciun motiv FC Dinamo să se opună. Nu are niciun dinamovist niciun motiv să se opună unei noi arene. Asta e valabil pentru cei care, în loc să își pună mintea la contribuție, își umflă mușchii administrativi”, a spus Nicolae Badea.

Fostul conducător din Ștefan cel Mare, se contrazice singur, iar acest lucru a fost remarcat de către cea mai importantă pagină care se axează pe detaliile bătrânei noastre arene din Ștefan cel Mare.

”Minciuna are picioare scurte domnule Badea! 😆

Degeaba incerci sa spui povesti acum la Playsport, istoria este martora si culmea, chiar si presa trustului Orange unde esti actionar minoritar mentine stirile din 2017 si ne reaminteste ca ai conditionat acordul pentru predarea vechiului Stadion, pe care il aveai in folosinta (imoral dar si ilegal dupa cum au stabilit atat Curtea de Conturi cat si Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel), de primirea ulterioara a drepturilor pe cel nou si folosinta gratuita pentru clona AFC Dinamo “Badea”…

Din nefericire piedicile pe care le-ai pus timp de 5 ani (2016-2021) au fost transate irevocabil de Instante si noul stadion se va construi si va fi al CS Dinamo, iar amenintarile lansate acum par ca sunt doar ultimele zgomote pe care o hiena le face cand vede ca ii scapa definitiv prada din gheare…

Probabil ca vor mai apare astfel de minciuni insa capitolul Badea & Stadionul Dinamo este inchis pentru totdeauna!”, potrivit paginii de facebook, ”Noul Stadion ”Dinamo”, cea mai bună sursă de informare în ceea ce privește construcția viitorului stadion, au fost publicate ultimele noutăți.

Foto I Declarația lui Nicolae Badea pentru Orangesport

CITESTE SI:

Canotaj I Paradoxul românesc: ai performanțe uriașe, primești mai puțin. Elisabeta Lipă, nemulțumită profund de bugetul primit de Federația Română de Canotaj

Iulian Roșu, anunță care este starea de spirit a ”haitei” din cantonamentul de iarnă

Jucătorul lui Dinamo care țintește ”primul 11”

3 gânduri despre &8222;Video I Nicolae Badea: ”Cine ți-a dat ceva gratuit, îți poate lua în orice moment”&8221;

Lasă un răspuns