Giani Kiriță, mesaj pentru noua conducere a lui Dinamo

Fostul căpitan al lui Dinamo, Giani Kiriță (46 de ani), a vorbit despre lupta pentru revenirea echipei sale de suflet în Liga 1.

Totodată, dinamovistul așteaptă să vadă schimbări concrete la echipă, odată cu venirea noilor acționari, Andrei Nicolescu și Eugen Voicu.

Fostul mare mijlocaș din Ștefan cel Mare, speră din tot sufletul ca Dinamo să promoveze la capătul acestui sezon:

”Lupta la promovare e destul de încinsă, sperăm să reușim. Cu puțin noroc au ajuns să se bată la promovare, doar că pasul ăsta spre promovare e din ce în ce mai greu. Orice meci este decisiv”, a declarat Kiriță.

Prezent la un liceu din Capitală pentru a le ține un discurs elevilor despre nutriție și sport în general, Giani Kiriță, și-a exprimat și opinia despre noii investitori ai lui Dinamo.

”Deocamdată acești investitori sunt pe hârtie, eu vreau să văd fapte, oameni care vin la Dinamo și investesc milioanele alea pe care le văd pe hârtie. Da, Dinamo în momentul ăsta se bate la promovare. (n.r. – despre declinul echipei din ultimii ani) Nu putem să spunem că ne place, dar e un pas înainte”, a mai declarat Giani Kiriță.

În continuare, dinamovistul nu a exclus posibilitatea ca într-o bună zi să devină antrenor la Dinamo:

”O întrebare destul de grea. Eu am și licență de antrneor, am terminat cursurile săptămâna trecută, nu se știe ce se va întâmpla. Poate odată și odată o să o iau și eu pe calea asta a antrenoratului.

Eu consider că antrenorul Giani Kiriță este exact cum a fost și ca jucător. În primul rând vreau să le transmit răutatea. Asta e cel mai important, răutatea pozitivă. Dacă nu o ai, nu faci nimic în fotbal. Cu siguranță foarte mulți dintre jucătorii actuali de la Dinamo nu știu ce înseamnă spiritul echipei, dar când văd tribuna aia frumoasă de acolo, își dau seama cam ce înseamnă Dinamo”, a spus fostul căpitan a lui Dinamo.

Profesor de nutriție și sport pentru o zi

Până să devină antrenor, Giani Kiriță s-a declarat încântat de faptul că i-a fost oferită posibilitatea de a le vorbi elevilor din cadrul unui liceu despre câteva aspecte importante ale vieții de sportiv profesionist. Fostul mare mijlocaș susține că nu poate spune niciodată pas unei astfel de invitații:

(n.r. – reacția lui Giani Kiriță când a fost numit cel mai important fotbalist de la Dinamo) E hai să fim modești. Nu cel mai mare fotbalist de la Dinamo, unul fotbaliștii exponențiali.

Cred că eu am reușit cumva să mă debarasez de fotbal și să întru și pe zona asta a lor. Am apărut în niște show-uri TV, în care ei am văzut că au intrat destul de adânc și sunt acolo.

Cum eram eu la liceu? Jucam fotbal toată ziua! De data aceasta, da, mă întorc ca profesor. E o acțiune la care eu răspund prezent, e vorba de sport în primul rând, de dietă și asta e cel mai important.

La ora mea nu are cum să chiulească nimeni. Eu… nu am chiulit (n.r. – ironic). O amintire? La mine și școala generală și liceul au fost legate strict de fotbal. Și în pauza aia de 5 minute eu mă duceam să joc fotbal. (n.r. – Sunt mulți dinamoviști la liceul respectiv?) O să vedem acum, o să îi întreb. Să vedem care sunt dinamoviști, care sunt steliști. Trebuie să interacționăm ca să îi cunoaștem. (n.r. – pedepse pentru steliști?) Avem, o să ieșim afară și îi vedeți”, a încheiat Giani Kiriță.

CITESTE SI:

Ioan Andone, mesaj de dragoste pentru Dinamo și Corvinul: ”Sper să se rezolve cât mai curând”

Oficial I Unicul Derby a fost amânat. Vezi noua reprogramare

”Dulăii”, în drum spre EVENT. Vezi cine transmite partida din optimile Cupei României

4 gânduri despre &8222;Giani Kiriță, mesaj pentru noua conducere a lui Dinamo&8221;

Lasă un răspuns