Iulian Mihăescu, reacționează după conflictul avut la meciul cu Dej

Finalul disputei dintre Dinamo și Unirea Dej (0-0) din play-off-ul ligii secunde a fost unul cu scântei.

Jucătorii și staff-urile celor două echipe s-au ”încăierat” pe gazon, iar spiritele s-au calmat abia după intervenția stewarzilor.

Animozitățile dintre cele două tabere au început pe final de meci, când dinamoviștii, care erau în goana după golul victoriei, au reclamat că adversarii lor trag de timp. Spiritele s-au aprins cel mai tare în momentul uneia dintre schimbările efectuate de oaspeți.

Staff-ul lui Dinamo a izbucnit la adresa omologilor de pe banca Unirii Dej, considerând că aceștia întârzie deliberat schimbarea. A fost momentul în care Iulian Mihăescu, ”secundul” lui Burcă, s-a năpustit asupra unui membru al staff-ului oaspeților.

Iulian Mihăescu a avut un tackling cu un oficial de la Unirii Dej. Adrian Bud, delegatul Unirii Dej, a explicat de la ce a pornit agresiunea asupra lui și a precizat că așteaptă scuze publice din partea lui Iulian Mihăescu.

”Spiritele au fost încinse. Incidentul a pornit de la domnul delegat al lui Dinamo, care m-a înjurat când făceam noi schimbare. Ei s-au inflamat, oarecum frustrați, pentru că nu puteau să ne bată. Ei o echipă mare, noi o echipă mai micuță. Cred că ar fi avut pretenția să ne dăm la o parte, dar noi nu o să facem așa ceva.

Într-adevăr, pare un incident grav, dar n-a fost chiar așa. Mâna aceea în gât cred că a stat câteva secunde. Dar e suficient, fotografia apare și se vede.

Eu sunt cadru didactic, profesor. Deja m-au sunat copii: «Domn profesor, ați pățit ceva?» N-a fost ceva grav, repet.

La final, Iulian Mihăescu (n. r. antrenor secund) a venit la mine și și-a cerut scuze, dar aștept și niște scuze publice. Așa ar fi de bun simț, pentru că imaginea mea este terfelită, după ce imagini cu incidentul au apărut în presă.

E suficient să-mi trimită și o declarație, prin care domnul Mihăescu își cere scuze, să am pentru școală. Am vorbit cu cineva de la Dinamo.

Aș accepta scuzele, dar dacă nu o să o facă nu e nicio problemă. Este un gest reprobabil, nu se face așa ceva pe un teren de sport.

Și dacă aș fi greșit cu ceva, nu vii să-i pui omului mâna în gât. Nu m-am speriat că lucrurile pot degenera, nu sunt un tip fricos din fire. Consider că dânsul a reacționat la nervi. A fost un impuls de moment.

Eu nu am lezat pe nimeni, sunt destul de educat. Nu le port pică, nu am nicio problemă cu nimeni. Să fie sănătoși! În cele din urmă, spiritele s-au calmat”, a declarat delegatul Unirii Dej, Adrain Bud.

După încărcătura meciului de pe Arcul de Triumf, în cadrul unui interviu pentru un trust de presă, Iulian Mihăescu i-a transmis scuze publice lui Adrian Bud, după ieșirea de la meciul Dinamo – Dej.

”Dacă așa vrea el, îi cer și scuze publice. La final, eu m-am dus în cabină și i-am spus că-mi cer scuze, că mi-am pierdut cumpătul. L-am îmbrățișat și am dat mâna cu el. Observatorul de joc a fost martor.

Dar să știți că el ne-a înjurat și a incitat publicul. De aceea mi-am pierdut cumpătul. De altfel, la finalul meciului observatorul de joc l-a chemat pe delegatul Unirii Dej să-i spună că el a incitat publicul”.

Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după a patru etapă

  1. Poli Iași – 53 puncte;
  2. CSA Steaua – 49 puncte;
  3. Oțelul Galați – 46p;
  4. DINAMO – 40p;
  5. Gloria Buzău – 39p;
  6. Unirea Dej – 36p.

Programul lui Dinamo în returul play-off-ului Ligii 2

Etapa 8

Otelul Galați – DINAMO I Joi, 11 mai, ora 20:30

Etapa 9

DINAMO – Steaua I Luni, 15 mai, ora 20:30

Etapa 10

Poli Iași – Dinamo

CITESTE SI:

Volei feminin I Dinamo campioană națională!

Naționala de polo masculin performanță majoră!

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Steaua. Vezi programul caselor de bilete

3 gânduri despre &8222;Iulian Mihăescu, reacționează după conflictul avut la meciul cu Dej&8221;

Lasă un răspuns