Dinamo a trecut de FC Argeș în barajul de promovare/menținere în Liga 1, 8-5 la general (6-1 în tur și 2-4 în retur) și a revenit în SuperLigă, după un singur sezon petrecut în eșalonul secund!

După un joc entuziasmant pe Arena Națională, ”câinii” au avut parte de emoții la Mioveni. FC Argeș a condus cu 2-0 și 4-1, dar după eliminarea lui Calcan, bucureștenii au mai înscris o dată și misiunea trupei lui Bogdan Vintilă a devenit aproape imposibilă. Astfel, Ovidiu Burcă a dus-o pe Dinamo în prima ligă, o promovare total neașteptată la începutul sezonului.
La finalul stagiunii precedente, Dinamo retrograda pentru prima dată în istorie, în urma barajului cu U Cluj. Se anunța dezastrul în Ștefan cel Mare, cu probleme financiare imense, lot extrem de subțire și un antrenor în care puțini suporteri dinamoviști credeau.
Mai mult, Dinamo a avut un start foarte slab în Liga 2 și părea una dintre candidatele la retrogradare în Liga 3. Cumva, Burcă a trezit spiritul dinamovist în jucători și a urmat o serie de rezultate excelente. ”Alb-roșii” s-au calificat în play-off și chiar au avut șansa de a promova direct înaintea ultimei etape.
Acest lucru nu s-a întâmplat, însă Dinamo este din nou în Liga 1 și așteaptă cu nerăbdare derby-urile cu FCSB, Rapid, Universitatea Craiova, CFR sau U Cluj. Sigur, pentru a rezista în elita fotbalului românesc, ”câinii” vor fi nevoiți să-și întărească lotul considerabil.
Video I FC Argeș – Dinamo 4:2
ECHIPELE DE START
FC Argeș: Straton – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Vianna – Calcan, Bassong, Zebic, Pîrvu – Jakolis – Garita;
Rezerve: Micle – Biai, Moisie, Ene, Oprescu, Dinoci, Ciuciulete, Manole, Celestine.
DINAMO: Dujmovic – Moura, Giafer, Bena, Gorka, Amzăr – Iglesias, N. Roșu, I. Roșu – Ghezali, Pop;
Rezerve: Rezerve: Oncescu, A. Bani, A. Florescu, V. Borcea, Țîră, D. Irimia, A. Irimia, Al. Șerban, Buleică.
CITESTE SI:
Argeș – Dinamo I ”Câinii” urmăresc barajul în număr mare și din sala Dinamo
2 gânduri despre &8222;Video I PROMOVARE ! ”Câinii” revin în Liga 1&8221;