Video I Răzvan Zăvăleanu nu mai iartă pe nimeni de la Dinamo: ”Credeți-mă că puțin le pasă lor că Dinamo începe campionatul”

Răzvan Zăvăleanu nu mai iartă pe nimeni deși a reușit să revină în Superliga, Dinamo se confruntă, în continuare, cu probleme administrative.

Dinamo are încă interdicţie la transferuri, iar administratorul judiciar al lui Dinamo, dă vina pe FIFA pentru lentoarea cu care se finalizează litigiile aflate pe rol. Oficialul lui Dinamo nu se arată foarte optimist în privinţa unei rezolvări rapide a acestei situaţii.

”Trebuie să înțelegem că și acolo, ca și în justiția cu care suntem obisnuiți, lucrurile nu funcționează în ritmul rapid în care noi am vrea să se desfășoare. Dincolo de profesionalismul avocatului pe care noi l-am angajat, depindem de niște instanțe, de niște oameni, de niște termene pe care aceștia le stabilesc. Și credeți-mă că puțin le pasă lor de faptul că Dinamo începe campionatul imediat. Nu știu ce să zic despre șansele noastre de a câștiga acolo.

Simt să subliniez din nou că FIFA nu are niciun temei legal pentru care să ne fi aplicat interdicția. Este pur și simplu o chestie de voință cu care noi nu avem cum lupta. Cineva acolo, ascuns în spatele unui calculator, blochează dreptul lui Dinamo de a face legitimări, deși avem alte patru sau cinci cauze anterioare în care s-au respins cererile de suspendare formulate de diverși creditori”, a declarat Zăvăleanu în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști de la Playsport, ”Dinamo 7/9”.

Răzvan Zăvăleanu, mesaj tranșant la adresa acționarilor de la Dinamo

Administratorul judiciar al lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu susține că ieșirea clubului noastru din insolvență este departe de a se întâmpla, din cauza lipsei investitorilor.

Acesta consideră că reticiența oamenilor de afaceri de a se implica la Dinamo este cauzată și de poziția inflexibilă a actualilor acționari din Ștefan cel Mare.

”Depinde de dorința actualilor noștri acționari de a coopta oameni care vin direct cu bani în Dinamo, cu sume serioase și care sunt gata să susțină activitatea lui Dinamo. Dacă lucrurile funcționează ca astăzi, nu vad o închidere a procedurii.

Nu mi se pare că se înghesuie oamenii ca să participe la această strategie. Poate că ar trebui gândită puțin o schimbare, cred că ar trebui flexibilizată poziția noilor noștri acționari, astfel încât ceea ce s-a discutat inițial, adică atragerea unor oameni cu bani, să poată fi pus în practică la modul propriu”, a declarat Răzvan Zăvăleanu

Totodată, Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre relația pe care o are cu Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo.

”N-a existat vreo relație de dușmănie cu Vlad Iacob. Dacă am avut diferențe de viziune, probabil că fiecare dintre noi a spus lucrurilor pe nume. Dar ceea ce n-am crezut niciodată despre Vlad Iacob este ca n-ar fi vrut binele lui Dinamo. Tot timpul am fost convins că vrea binele lui Dinamo și că acționează așa cum crede de cuviință să-i fie bine lui Dinamo.

Mie mi se pare că Vlad și-a făcut treaba. Cred că este o persoană de încredere. Cred că astăzi relația noastră instituțională este foarte bună. Vorbim zilnic și lucrurile funcționează foarte bine”, a mai spus administratorul judiciar al ”câinilor”.

Video I Răzvan Zăvăleanu, ultimele detalii din ”haită”

CITESTE SI:

Dinamo și-a mutat cantonamentul din Slovenia. Programul meciurilor amicale

Răzvan Zăvăleanu, mesaj tranșant la adresa acționarilor de la Dinamo ”Dacă lucrurile funcționează ca astăzi, nu vad o închidere a procedurii”

Video I Dorin Iacob, dezvăluie singura soluție ca Dinamo să atragă investitori

Un gând despre &8222;Video I Răzvan Zăvăleanu nu mai iartă pe nimeni de la Dinamo: ”Credeți-mă că puțin le pasă lor că Dinamo începe campionatul”&8221;

Lasă un răspuns