Pleacă Lamine Ghezali de la Dinamo? ”Am auzit de interes”

Lamine Ghezali (23 de ani) a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo în sezonul în care „câinii” revin după doar un an în Liga 1.

Atacantul francez format la Saint-Etienne a înscris 12 goluri și a oferit 5 pase decisive în sezonul recent încheiat din Liga 2, inclusiv trei reușite în barajul de promovare cu FC Argeș (8-5, la general).

Francezul va rămâne și în noul sezon la Dinamo, grație unei clauze trecută în contractele străinilor de conducere, potrivit căreia înțelegerile se vor prelungi automat în cazul promovării.

După promovarea lui Dinamo, în presă au apărut speculații potrivit cărora Ghezali s-ar putea despărți de clubul nostru.

Administratorul special al lui Dinamo, Vlad Iacob a vorbit despre o posibilă plecare a lui Ghezali de la gruparea alb-roșie. Iacob susține că la adresa clubului Dinamo nu a venit nicio ofertă pentru Lamine Ghezali.

Mai mult, Iacob a declarat că nu își dorește ca Ghezali să o părăsească ”haita”, având în vedere forma excelentă a fotbalistului.

”Am văzut foarte multe speculații în presă, tot ce pot să spun e că pe adresa clubului nu a venit o solicitare. Am auzit de interes doar din presă. Nu avem această prioritate, nu ne dorim ca Ghezali să părăsească echipa, avem încredere în el”, a spus Vlad Iacob potrivit Digi Sport.

Totodată, oficialul lui Dinamo a oferit câteva informații despre situația lui Bordușeanu, fotbalistul accidentat la jumătatea lunii mai: ”Bordușeanu este recuperat. S-ar putea să înceapă în prima parte a sezonului”.

Răzvan Zăvăleanu a anunțat că orice ofertă va fi luată în calcul

În urmă cu câteva zile, Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al lui Dinamo, a explicat că orice ofertă va fi luată în calcul de către conducerea din Ștefan cel Mare, în contextul problemelor financiare de la Dinamo

”Se va lua în calcul orice fel de ofertă susceptibilă de a mai reduce din presiunea financiară asupra clubului”, a spus Răzvan Zăvăleanu, la ProSport Live.

Lamine Ghezali este cotat de publicația Transfermarkt la 200.000 de euro.

Atacantul are în CV 8 prezențe în prima divizie din Franța, toate pentru AS Saint-Etienne, în care a reușit să marcheze și un gol, contra lui SM Caen.

CITESTE SI:

Reacția lui Vlad Iacob, după aflarea startului de foc a lui Dinamo în noul sezon din Liga 1

Video I Dinamo își blindează atacul. ”Câinii” au realizat al treilea transfer al verii

Foto I Dinamo de neoprit pe piața transferurilor

2 gânduri despre &8222;Pleacă Lamine Ghezali de la Dinamo? ”Am auzit de interes”&8221;

Lasă un răspuns