Dinamo, a revenit în prima ligă după un singur sezon petrecut în divizia secundă, iar marţi, 27 iunie, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a stabilit programul complet al Superligii de fotbal, ediţia 2023/2024.
În debutul campionatului, ”câinii” vor începe tare și vor întâlni CSU Craiova în prima etapă, la jumătatea lunii iulie, urmat de duelul cu FCSB, în data de 24 iulie, la ora 21:30.
Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit despre cele două partide pe care ”câinii roșii” le vor disputa în debutul noului sezon.
Oficialul clubului nostru crede că elevii lui Ovidiu Burcă vor avea o prestație bună și, în ciuda problemelor, va produce niște surprize de proporții.
Mai mult, Iacob este de părere că faptul că FCSB este angrenată în preliminariile UEFA Europa Conference League o va ajuta pe Dinamo.
”Mie îmi place să văd partea plină a paharului. Am toată încrederea că vom produce niște surprize. Știm că echipele angrenate în preliminarii prioritizează aceste competiții. Am încredere că vom arăta bine indiferent de adversari”, a declarat Vlad Iacob la Digi Sport.
Vlad Iacob, detalii despre transferurile celor trei nou veniți la Dinamo
Chiar dacă nu a scăpat încă de interdicția la transferuri, Dinamo a convins mai mulți jucători să semneze imediat după ce situația se va rezolva. Hakim Abdallah (atacant), Adnan Golubovic (portar) și Gongalo Gregorio (atacant), s-au alăturat lotului pregătit de Ovidiu Burcă.
Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit despre următoarele mutări puse la cale de alb-roșii, dar și despre ridicarea interdicției la transferuri.
Oficialul lui Dinamo, a precizat că în cel mai scurt timp se va afla dacă nou-promovata va scăpa de interdicţia la transferuri. ”Câinii” au litigii cu mai mulţi foşti jucători. Ante Puljic, Janusz Gol, Adam Nemec, Akpala și Azankpo au de primit, în total, aproape 600.000 de euro. Vlad Iacob nu ştie cum ar putea fi plătită această sumă.
”Noi aşteptăm din clipă în clipă deblocarea transferurilor. Dacă nu se vor debloca, acţionarii şi-au asumat că se vor soluţiona. Nu e vorba de TAS, e vorba de FIFA. Nu există un termen stabilit. Noi aşteptăm decizia. Clubul Dinamo nu poate plăti, este în insolvenţă. Nu Dinamo este entitatea de unde vor pleca banii”, a spus VIacob.
Şefii lui Dinamo sunt optimişti că toţi jucătorii care au fost convinşi să semneze cu Dinamo vor fi, în cele din urmă, prezentaţi.
”Sunt jucători care au fost monitorizaţi o bună perioadă de timp, care s-au alăturat. Sperăm ca actele să fie perfectate de îndată ce interdicţia se ridică. Jucătorii au încredere că situaţia se va soluţiona într-un timp foarte scurt. Sunt câteva întăriri pe care le aşteptăm în perioada imediat următoare”, a mai spus oficialul dinamoviştilor.
Programul complet al primelor două etape din Liga 1
ETAPA 1
Vineri, 14 iulie
Ora 18:30 Oțelul Galați – UTA Arad
Ora 21:30 CFR 1907 Cluj – Politehnica Iași
Sâmbătă, 15 iulie
Ora 18:30 FC Hermannstadt – Farul Constanța
Ora 21:30 FC Rapid 1923 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Duminică, 16 iulie
Ora 18:30 Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj
Ora 21:30 FC U Craiova 1948 – FCSB
Luni, 17 iulie
Ora 18:30 FC Voluntari – FC Botoșani
Ora 21:30 DINAMO – Universitatea Craiova
EETAPA 2
Vineri, 21 iulie
Ora 18:30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC U Craiova 1948
Ora 21:30 UTA Arad – CFR 1907 Cluj
Sâmbătă, 22 iulie
Ora 17:00 FC Botoșani – Petrolul Ploiești
Ora 19:15 Farul Constanța – FC Voluntari
Ora 22:00 Universitatea Cluj – FC Rapid 1923
Duminică, 23 iulie
Ora 18:30 Politehnica Iași – FC Hermannstadt
Ora 21:30 FCSB – DINAMO
Luni, 24 iulie
Ora 20:30 Universitatea Craiova – Oțelul Galați
Noile abonamentele pentru acest sezon s-au pus în vânzare!
Dinamo a pus în vânzare nu mai puțin de 5858 de abonamente pentru meciurile ce se vor disputa pe stadionul Arcul de Triumf. Spre deosebire de anii precedenți, și suporterii dinamoviști din diasporă își pot achiziționa un abonament pentru a ajuta clubul, la un preț unic, cu reducere, dar acesta va fi disponibil doar pentru meciurile disputate pe Arena Națională.
Abonamente emise de Dinamo 1948 pentru noul sezon au fost puse în vânzare de astăzi prin Bilete.ro, partener oficial de ticketing al clubului nostru, prețurile fiind între 375 lei (peluze) și 1.500 lei (tribuna VIP).
PREȚURI ABONAMENTE:
VIP: 1.500 lei;
Tribuna 1: 800 lei;
Tribuna 2: 600 lei;
Tribuna 2 (Elevi, Studenti și Pensionari): 540 lei;
Peluza PCH: 375 lei;
Peluza SUD: 375 lei;
Abonament Diaspora: 450 lei.
CITESTE SI:
Video I Dinamo își blindează atacul. ”Câinii” au realizat al treilea transfer al verii
Foto I Dinamo de neoprit pe piața transferurilor
Gorka Larrucea, mesaj din Slovenia pentru suporterii dinamoviștic
Un gând despre &8222;Reacția lui Vlad Iacob, după aflarea startului de foc a lui Dinamo în noul sezon din Liga 1&8221;