Dinamo, aproape de a transfera un fundaș central trecut pe la Nantes

”Câinii” au plătit restanțele către foștii jucători care au depus reclamații, iar FIFA urmează să ridice cât de curând interdicția la legitimări și transferuri. În afara celor care deja s-au antrenat și au semnat cu echipa noastră, sub comanda lui Ovidiu Burcă vor mai apărea, cât de curând, întăriri.

Potrivit informațiilor apărute în jurul clubului nostru, Dinamo urmează să prezinte un nou fotbalist, pe Josue Homawoo (25 de ani), fundaș central cu dublă cetățenie, togoleză și franceză, care vine la pachet cu experiența fotbalului din Franța.

In acest moment, se pun la punct ultimele detalii dintre club și jucător. Tony Lombardie, agentul fotbalistului, a confirmat informația, pentru ProSport.

”Da, suntem la București și negociem cu Dinamo!”, informează ProSport.

Deși pe transfermarkt e evaluat la 200.000 de euro, adică în media lotului actual al lui Dinamo, togolezul are un CV mai degrabă modest. Se remarcă prin faptul că este un stoper de picior stâng și că are un fizic impunător, 1,91 metri înălțime.

Homawoo a jucat în ultimii doi ani în eșalonul al treilea francez, la Red Star FC. Anul trecut a bifat doar 14 meciuri în campionat, iar urmă cu două sezoane a prins 16 apariții. Nu a marcat și nu a pasat decisiv.

Are un meci jucat în Ligue 1 în carieră, în sezonul 2019/2020, pe vremea când era la Nantes. În schimb, un sezon mai târziu, a bifat 5 meciuri în total, toate în liga a patra franceză.

Situația lui van Heertum, incertă!

În urmă cu câteva zile, în spațiul public au apărut numele a trei stoperi care au intrat în radarul ”câinilor”: olandezul Jasper van Heertum (25 de ani), francezul Marc Olivier Doue (22 de ani) și sârbul Filip Ivanovic (31 de ani).

Chiar dacă a ajuns la un acord cu Homawoo, Ovidiu Burcă dorește doi fundași pentru a întări compartimentul defensiv al echipei. Pe lângă jucătorul cu origini în Togo, favoritul dinamoviștilor este van Heertum.

Olandezul, însă, are o situație mai dificilă. Se află sub contract cu Botev Plovdev, din Bulgaria, până în 2025. Deși noul antrenor al echipei nu se bazează pe el, negocierile sunt în impas. Fotbalistul dorește anumite garanții, dar, momentan, situația acestuia este blocată.

26 de meciuri a bifat van Heertum în stagiunea trecută, în prima ligă de la sud de Dunăre.

Două transferuri de la Dinamo au marcat în amicalul secret cu Tunari

Într-un meci amical închis pentru presă și spectatori, Dinamo a câștigat cu CS Tunari, nou-promovată în Liga 2, scor 4-2.

Pentru ”câini” au punctat și doi jucători transferați în această vară, Hakim Abdallah și Dennis Politic. Celelalte două goluri ale lui Dinamo au fost încrise de Cătălin Țîră și Valentin Borcea.

Lista plecărilor din Ștefan cel Mare

Pe rând, Dinamo a renunțat la mai mulți fotbaliști care au făcut parte din lotul de jucători care au participat în singurul sezon din istoria clubului în liga secundă.

• Alin Șerban s-a întors la Mioveni după ce i-a expirat împrumutul;

• Alin Demici la Rapid;

• Denis Oncescu a fost trimis la Concordia Chiajna, însă rămâne, până în 2025, sub contract cu Dinamo;

• În timp ce Marius Tomozei, jucător exilat la juniori în urma grevei din pauza de iarnă, s-a despărțit de echipa noastră la 30 iunie, atunci când i-a expirat înțelegerea.

Noi veniți la Dinamo

• Hakim Abdallah;

• Adnan Golubovic;

• Goncalo Gregorio;

• Denis Politic;

• Cristi Costin;

• Kevin Ciubotaru (momentan nu a fost prezentat de club).

Dinamo, program ”de foc” în primele etape

În prima rundă, ”câinii” vor primi vizita celor de la Universitatea Craiova, una dintre echipele ”cu pretenții” din Superligă. În a doua etapă, Dinamo va juca derby-ul cu FCSB, după care va urma partida cu Sepsi OSK, deținătoarea Cupei României. În etapa a șaptea, Dinamo va avea un nou derby, pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești, iar în etapa a opta se va deplasa în Giulești pentru un nou meci ”de foc”, cu Rapid București.

CITESTE SI:

Strategia de transferuri a ”câinilor” dezvăluită de directorul sportiv : ”Acolo vor fi întăriri!”

Amical I Victorie zdrobitoare a câinilor înaintea meciului cu Craiova

Cum ar putea arăta primul 11 al lui Dinamo în prima etapă

Un gând despre &8222;Dinamo, aproape de a transfera un fundaș central trecut pe la Nantes&8221;

Lasă un răspuns