Dinamo se pregătește de un nou start de sezon, după un an de exil în Liga 2.
Dinamo va juca primul meci din Superliga, ediția 2023-2024, pe teren propriu contra celor de la CSU Craiova, luni, 17 iulie 2023, de la 21:30, pe stadionul Arcul de Triumf din București.
Pentru Dinamo reprezintă primul meci de la revenirea în prima ligă, dar antrenorul oaspeților este precaut.
Eugen Neagoe se așteaptă la un meci dificil contra celor de la Dinamo, dar se așteaptă la o replică bună din partea elevilor săi.
”Dintotdeauna a fost un derby, cum toate jocurile cu Dinamo au avut un grad ridicat de risc, nu doar pe teren, ci și în afara stadionului. A fost o rivalitate mai mare a nostră împotriva celor de la Dinamo, în comparație și cu FCSB. Asta am simțit ca jucător și antrenor.
Avem entuziasm, suntem pregătiți și ne dorim să avem un an reușit din toate punctele de vedere, iar aici mă refer la obiective. De ani de zile, Universitatea Craiova își dorește să câștige campionatul, sigur nu vom neglija nici Cupa României.
Am reușit să câștig Cupa de două ori ca jucători, o dată campionatul. Universitatea Craiova a câștigat de două ori eventul în istorie, o dată în 1981 și în 1991 cu generația noastră. Același lucru aș vrea să îl facem și acum, Alex și colegii lui în postura de jucător, iar eu ca antrenor, mi-aș dori din suflet.
Avem speranțe că ne putem îndeplini obiectivele, nu vreau să folosesc cuvinte mari, nu pot să promit decât că vom face tot ce depinde de noi să devenim mai buni, mai puternici.
Dacă în campionatul recent încheiat scoatem meciul cu Sepsi când am avut o evoluție modestă, cred că în play-off am fost echipa care a practicat cel mai bun fotbal. Sper ca șansa să fie de partea nostră, așa cum ne-a ocolit în această primăvară. Avem speranțe mari, este o partidă dificilă, chiar dacă întâlnim o nou-promovată.
Dinamo va rămâne Dinamo, este o echipă periculoasă cu jucători care își doresc să câștige, să porți tricoul lui Dinamo este o presiune mare.
Sunt convins că jucătorii noștri vor fi concentrați la ora jocului, vor intra cu atitudinea corectă. Rezultatele vin și în urma jocului prestat, dar îmi doresc să practicăm un fotbal frumos și să revenim la Craiova cu cele trei puncte, avem potențial”, a spus Eugen Neagoe, la conferința de presă.
Sold-out la primul meci al lui Dinamo de la promovare!
Cu două zile înainte de meci, fanii lui Dinamo au epuizat toate biletele, astfel că la partida cu Universitatea Craiova vor asista peste 7.000 de fani. Luăm în calcul și faptul că suporterii ”câinilor” au cumpărat aproximativ 2.000 de abonamente pentru acest sezon, astfel că numărul de bilete puse în vânzare a fost și mai mic.
Oficialii lui Dinamo se așteptau ca toate biletele să fie epuizate până sâmbătă și au anunțat un sold-out ”în avans”. Casele de bilete vor fi deschise doar pentru a oferi suport posesorilor de abonamente.
”Cel mai probabil până mâine nu va mai fi disponibil niciun bilet, așadar casa de bilete de la Arcul de Triumf va fi deschisă între orele 10:00 – 14:00, pentru a oferi suport persoanelor care au achiziționat abonamente și au întâmpinat diverse probleme legate de acestea”, a transmis Dinamo pe rețelele de socializare.
Chiar și în Liga 2, Dinamo a beneficiat de o asistență numeroasă la meciurile din postura de echipă gazdă. În ediția 2022/2023, formația a evoluat pe stadionele din Clinceni, Arcul de Triumf sau Arena Națională, asta deoarece stadionul Dinamo nu a mai îndeplinit condițiile necesare de găzduire a meciurilor de fotbal.
După meciul cu Universitatea Craiova, Dinamo va juca în deplasare cu FCSB, iar apoi va primi vizita unei alte echipe de play-off, Sepsi OSK.
Programul complet al primelor două etape din Liga 1
ETAPA 1
Vineri, 14 iulie
Ora 18:30 Oțelul Galați – UTA Arad
Ora 21:30 FC Rapid 1923 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Sâmbătă, 15 iulie
Ora 18:30 FC Hermannstadt – Farul Constanța
Ora 21:30 CFR 1907 Cluj – Politehnica Iași
Duminică, 16 iulie
Ora 18:30 Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj
Ora 21:30 FC U Craiova 1948 – FCSB
Luni, 17 iulie
Ora 18:30 FC Voluntari – FC Botoșani
Ora 21:30 DINAMO – Universitatea Craiova
ETAPA 2
Vineri, 21 iulie
Ora 18:30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC U Craiova 1948
Ora 21:30 UTA Arad – CFR 1907 Cluj
Sâmbătă, 22 iulie
Ora 18:30 Farul Constanța – FC Voluntari
Ora 21:30 FCSB – DINAMO
Duminică, 23 iulie
Ora 18:30 Politehnica Iași – FC Hermannstadt
Ora 21:30 Universitatea Cluj – FC Rapid 1923
Luni, 24 iulie
Ora 18:30 FC Botoșani – Petrolul Ploiești
Ora 20:30 Universitatea Craiova – Oțelul Galați
Noile abonamentele pentru acest sezon s-au pus în vânzare!
Dinamo a pus în vânzare nu mai puțin de 5858 de abonamente pentru meciurile ce se vor disputa pe stadionul Arcul de Triumf. Spre deosebire de anii precedenți, și suporterii dinamoviști din diasporă își pot achiziționa un abonament pentru a ajuta clubul, la un preț unic, cu reducere, dar acesta va fi disponibil doar pentru meciurile disputate pe Arena Națională.Abonamente emise de Dinamo 1948 pentru noul sezon au fost puse în vânzare de astăzi prin Bilete.ro, partener oficial de ticketing al clubului nostru, prețurile fiind între 375 lei (peluze) și 1.500 lei (tribuna VIP).
PREȚURI ABONAMENTE:
Tribuna 1: 800 lei;
Tribuna 2: 600 lei;
Abonament Diaspora: 450 lei.
CITESTE SI:
Vlad Iacob, ultimele informații despre stadionul unde s-ar putea juca FCSB – Dinamo
Ionel Dănciulescu, ”mut” de uimire după ce a aflat ce salarii primesc șefii lui Dinamo
Vlad Iacob, înlăturat de la Dinamo: ”Onorabil ar fi să nu ia alte decizii”
Un gând despre &8222;Eugen Neagoe precaut înaintea duelului cu Dinamo: ”Dinamo va rămâne Dinamo”&8221;