Ovidiu Burcă, înaintea duelului cu Craiova: ”Vom aborda să câștigăm”

Dinamo revine în SuperLiga României, după un an de ”exil” în eșalonul secund.

În prima etapă, ”câinii” dau peste rivala Universitatea Craiova. Partida se joacă pe Arcul de Triumf, luni, de la ora 21:30.

La conferința de presă premergătoare partidei, Ovidiu Burcă s-a arătat încrezător în forța elevilor săi.

Tehnicianul din Ștefan cel Mare este conștient că Universitatea Craiova este o echipă puternică, însă este convins că Dinamo poate să producă surpriza.

”Este un moment important pentru noi, anul trecut părea atât de departe, suntem aici, e un moment de bucurie, debutam în forță, împotriva unui rival clasic. Un rival care își dorește să câștige titlul și Cupa, prin prisma asta va un special frumos, cu un stadion plin, pe Arcul de Triumf.

Ne simțim bine pe Arcul de Triumf, tribunele aproape, se poate pune presiune bună pe adversari, am făcut meciuri bune. La început a fost puțin ciudat pentru noi, părea că ne strâng puțin tribunele, băieții au fost din ce în ce mai dezinvolți. Asta sper și mâine, mult curaj, pe suporteri îi dorim cât mai gălăgioși și emoțional în meci.

Eu cred că la momentul asta nu vorbim de un obiectiv clar, suntem în reorganizare administrativă și sportivă, avem mulți jucători noi, dar trecem prin etapele din anul trecut, suntem la momentul formării echipei ,până când ajungem la eficientizare, mai durează o perioadă, începem să ne cunoaștem, se stabilesc ierarhii, trebuie avute niște schimbări în echipă.

Jucătorii noi trebuie să vină să înțeleagă ce înseamnă spiritul echipei, ce înseamnă abordarea tactică pe care vrem să o avem, cred că avem nevoie de o perioada în care să putem spune cu această echipă ce putem realiza.Cum am făcut anul trecut, trebuie luat pas cu pas.

Noi am mai căuta 2 poziții, vedem ce jucători sunt liberi în piață, începem devreme campionatul, jucătorii liber așteaptă ceva mai bun e greu să îi aduci pe cei buni. Vedem pe finalul perioadei, cei care nu au semnat, sunt valoroși, putem avea oportunități, suntem activi.

Îmi fac calculul pentru mâine, ne dorim mâine să câștigăm, la Dinamo asta înseamnă, indiferent de adversar, vom aborda să câștigăm. Calculele pe are le facem sunt pentru mâine, avem un adversar bun, dar nu imbatibil.

Din perspectiva voastră, a agențiilor de pariuri, Craiova e favorită, dar avem și noi atuurile noastre. Au jucători individual foarte buni, unii au demonstrat internațional, un antrenor cu experiență, avem și atuurile noastre. În primul rând spiritul și conexiunea cu fanii, avem o filozofie de joc așezată, foarte mulți știu ce au de făcut, această discplină și entuziasm ne ajută.

Am trecut anul trecut printr-un început greu de campionat, la Dinamo lumea nu are răbdare, față de anul trecut când am început, avem o bază pe care să construim pe viitor, suntem mai liniștiți și vom vedea.

Mai avem o săptămâna până la meciul cu FCSB, mâine este un derby și cred că avem nevoie de astfel de meciuri. Astea sunt situatiile cu Arena avem concerte, în partea celalate e un conflict, e păcat. Fotbalul e pentru fani, dacă nu poți urmări derby-ul, ar fi păcat”, a spus Ovidiu Burcă în cadrul conferinței de presă.

Sold-out la primul meci al lui Dinamo de la promovare!

Cu două zile înainte de meci, fanii lui Dinamo au epuizat toate biletele, astfel că la partida cu Universitatea Craiova vor asista peste 7.000 de fani. Luăm în calcul și faptul că suporterii ”câinilor” au cumpărat aproximativ 2.000 de abonamente pentru acest sezon, astfel că numărul de bilete puse în vânzare a fost și mai mic.

Oficialii lui Dinamo se așteptau ca toate biletele să fie epuizate până sâmbătă și au anunțat un sold-out ”în avans”. Casele de bilete vor fi deschise doar pentru a oferi suport posesorilor de abonamente.

”Cel mai probabil până mâine nu va mai fi disponibil niciun bilet, așadar casa de bilete de la Arcul de Triumf va fi deschisă între orele 10:00 – 14:00, pentru a oferi suport persoanelor care au achiziționat abonamente și au întâmpinat diverse probleme legate de acestea”, a transmis Dinamo pe rețelele de socializare.

Chiar și în Liga 2, Dinamo a beneficiat de o asistență numeroasă la meciurile din postura de echipă gazdă. În ediția 2022/2023, formația a evoluat pe stadionele din Clinceni, Arcul de Triumf sau Arena Națională, asta deoarece stadionul Dinamo nu a mai îndeplinit condițiile necesare de găzduire a meciurilor de fotbal.

După meciul cu Universitatea Craiova, Dinamo va juca în deplasare cu FCSB, iar apoi va primi vizita unei alte echipe de play-off, Sepsi OSK.

CITESTE SI:

Eugen Neagoe precaut înaintea duelului cu Dinamo: ”Dinamo va rămâne Dinamo”

Ionel Dănciulescu, ”mut” de uimire după ce a aflat ce salarii primesc șefii lui Dinamo

Vlad Iacob, ultimele informații despre stadionul unde s-ar putea juca FCSB – Dinamo

Un gând despre &8222;Ovidiu Burcă, înaintea duelului cu Craiova: ”Vom aborda să câștigăm”&8221;

Lasă un răspuns