Alin Petrache, mesaj înainte de FCSB – Dinamo + Președintele FRR, suspect de distrugere

FCSB și Dinamo se întâlnesc în această seară, de la ora 21:30, în cadrul unei partide din etapa a doua a SuperLigii României.

evomag.ro

Alin Petrache, președintele FRR, a vorbit despre meciul ce urmează să fie găzduit de stadionul ”Arcul de Triumf”. Acesta speră ca stadionul să nu sufere din cauza celor două galerii și transmite un mesaj referitoare la viitoarele colaborări.

”Teamă, în general, îmi e doar de Dumnzeu. Important e ca stadionul să rămână în ce parametri îl avem acum. Am fost puțin nemulțumit că FCSB n-a fost primită de la început și ne-am dat girul pentru a putea juca sâmbătă.

Doamne Ferește de distrugeri. Sper ca săptămâna viitoare, când lotul se reunește, stadionul să fie în regulă. Sunt bineveniți toți cât timp nu ne suprapunem cu antrenamentele sua meciurile de la rugby. Puțină lume știe că acest Complex Sportiv Național se ocupă de loturile naționale și olimpice.

Ele au întâietate. În clipa în care programul permite, putem face programul împreună. Nu știu să vă dau detalii despre asigurare sau garanția stadionului. Stadionul Arcul de Triumf e extrem de mic pentru un asemenea meci, de o asemenea anvergură. Nu cred că e un stadion care să poată organiza meciuri de asemenea nivel.

La fiecare meci de fotbal se rup scaune, din punctul lor de vedere e normal, nu și al nostru. La noi nu s-a rupt un scaun, nu am avut un scaun clintit timp de un an, murdărit”, a spus Alin Petrache.

Petrache, bănuit că a vrut să strice intenționat gazonul înainte de FCSB – Dinamo

Cu toate că Alin Petrache se teme ca stadionul ”Arcul de Triumf” să nu aibă de suferit în urma confruntări din această seară, se pare că Petrache este suspect de distrugerea intenționată a gazonului.

Vineri dimineață, înaintea antrenamentului celor de la FCSB, echipa națională de rugby a efectuat un antrenament pe terenul principal din cadrul Complexului Sportiv Național Arcul de Triumf, acolo unde va avea loc duelului FCSB – Dinamo, programat sâmbătă, de la ora 21:30.

Administrația Complexului Sportiv îl bănuiește pe Alin Petrache, președintele FRR, de faptul că a adus echipa de rugby pe teren, înainte de antrenamentul FCSB-ului, pentru a deteriora gazonul.

”Imediat însă a intrat FCSB, lucru care va afecta starea terenului, iar Petrache ar putea invoca ulterior că gazonul a fost stricat din cauza apariției echipei de fotbal, iar pe viitor astfel de acțiuni să fie respinse”, ar fi spus cei care administrează complexul.

Cum a explicat Alin Petrache

Alin Petrache neagă ipoteza conform căreia și-ar fi dorit să deterioreze gazonul de pe terenul principal. Ba mai mult, acesta spune că echipa de rugby a făcut un antrenament ușor, tocmai pentru a proteja gazonul.

”Nici măcar n-am făcut un antrenament dur pe central, ruperile de ritm, sprinturile etc tocmai ca să nu distrugem gazonul. Dar terenul 2 are 50 de metri lățime și la competiții e de 80. Ce repere pot să am eu când îmi dispare o bucată importantă din teren?”, a declarat Alin Petrache.

CITESTE SI:

Programul etapei a 4-a din Liga 1. Când se joacă U Cluj – Dinamo

Avancronică I FCSB – Dinamo București

Video I Ovidiu Burcă i-a dat replica lui Gigi Becali

Un gând despre &8222;Alin Petrache, mesaj înainte de FCSB – Dinamo + Președintele FRR, suspect de distrugere&8221;

Lasă un răspuns